Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu-Constanța anunţă că, începând cu duminică, 28 octombrie 2018, intră în vigoare noul orar al zborurilor regulate, valabil până în 26 martie 2019.
Modificările sunt legate de orele de zbor, după cum urmează:
Ziua | Ruta | Operator | Perioadă operare | ||
Luni | Londra – 14:20 | Constanța 19:45/20:20 | – Londra 22:05 | Wizz Air | 10.12.18 – 14.01.19 |
Marți | Istanbul – 14:25 | Constanța 14:35/15:15 | Varna/Istanbul 18:45 | Turkish Airlines | 28.10.18 – 26.03.19 |
Miercuri | Istanbul/Varna 14:25 | Constanța 15:50/16:30 | – Istanbul 18:45 | Turkish Airlines | 28.10.18 – 26.03.19 |
Londra – 14:20 | Constanța 19:45/20:20 | – Londra 22:05 | Wizz Air | 28.10.18 – 29.03.19 | |
Vineri | Istanbul/Varna 14:25 | Constanța 15:50/16:30 | – Istanbul 18:45 | Turkish Airlines | 28.10.18 – 26.03.19 |
Londra – 14:20 | Constanța 19:45/20:20 | – Londra 22:05 | Wizz Air | 28.10.18 – 29.03.19 | |
Duminică | Istanbul – 14:25 | Constanța 14:35/15:15 | Varna/Istanbul 18:45 | Turkish Airlines | 28.10.18 – 26.03.19 |
Londra – 14:20 | Constanța 19:45/20:20 | – Londra 22:05 | Wizz Air | 28.10.18 – 29.03.19 |
Conducerea aeroportului spune că se vor pune în aplicare măsurile prevăzute în programul de pregătire a aeroportului pentru sezonul de iarnă.
Obiectivele programului sunt:
- asigurarea funcționabilității în condiții specifice ale sezonului de iarnă a infrastructurii aeroportuare și a mijloacelor tehnice aeroportuare;
- prevenirea închiderii tehnice a aeroportului din cauze legate de executarea operațiunilor de deszăpezire;
- actualizarea informațiilor privind echipamentele și facilitățile ce pot fi asigurate pentru desfașurarea traficului în condiții de iarnă și publicarea acestor informații în AIP România;
- actualizarea planurilor de pregătire şi de lucru.
Astfel, în ceea ce priveşte aprovizionarea cu substanțe degivrante, există în prezent un stoc de 12.500 litri 100% de lichid degivrant, 6.000 kg de uree granulată și 12.000 litri de motorină, urmând ca aceste cantităţi să fie reînnoite periodic, în funcţie de necesităţi. Echipamentele de deszăpezire la care s-au făcut reviziile tehnice în vederea trecerii la exploatarea de iarnă, sunt: 3 lame pentru zăpadă, 2 freze pentru zăpadă, 2 perii cu suflantă, 1 multifunctional (lama/perie/freza), 1 împrăştietor de uree și 2 degivroare avion.
Toate utilajele de deservire tehnică a aeronavelor vor fi verificate şi se vor efectua lucrări de întreţinere pentru asigurarea funcţionării lor în parametrii optimi. Vor fi verificate şi instalaţiile de încălzire şi recirculare a aerului din incinte, pentru a se asigura confortul pasagerilor în aerogară, dar şi a personalului aeroportuar în clădirile administrative.
În perioada 01.11.2018 – 31.03.2019, în cadrul Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu-Constanţa va funcţiona „Comandamentul operativ de iarnă”, constituit pentru asigurarea bunei funcţionări a aeroportului pe perioada de iarnă.