Universitatea Ovidius din Constanța a participat la o nouă întâlnire transnațională în cadrul proiectului european PCSOS

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la o nouă întâlnire transnațională din cadrul proiectului Protecting Children in Sport: Developing Safe and Inclusive Sport Organizations (PCSOS), care a avut loc la Zagreb, în Croația.

„În cadrul întâlnirii a fost prezentată metodologia de realizare a etichetei PCSOS, instrument care să ateste calitatea activității organizațiilor sportive în domeniul programelor de protecție a copilului. Conform studiilor dezvoltate în cadrul proiectului, echipele noastre au identificat faptul că rezistența la schimbare, managementul și optimizarea resurselor, precum și diferențele culturale și lingvistice se află printre provocările cu care se confruntă organizațiile sportive și administratorii, atunci când vine vorba despre implementarea unor programe pentru protecția copilului. Astfel, în perioada următoare, fiecare instituție parteneră va organiza, în propria țară, workshop-uri prin care să fie promovat scopul deținerii unei astfel de acreditări și modalitatea prin care aceasta poată să fie obținută”, precizează conf. univ. dr. Adrian Georgescu, managerul proiectului din partea UOC.   

Proiectul Protecting Children in Sport: Developing Safe and Inclusive Sport Organizations (PCSOS) urmărește să definească mijloace de urmat în protecția copiilor și desfășurarea activităților sportive într-un mediu sigur, prin crearea unor baze de date în cadrul instituțiilor școlare și sportive, și a unor modalități constructive de integrare a tinerilor cu ajutorul activităților fizice fără incidente din partea părinților, elevilor, sportivilor, profesorilor, antrenorilor și tuturor persoanelor angrenate în procesul instructiv-educativ.

Proiectul PCSOS, finanțat cu suma de 250.000 de euro, este implementat în perioada 01.11.2023 – 31.10.2025, în cadrul unui consorţiu din care fac parte: Universitatea Ovidius din Constanța (România), Turkish Bocce Bowling and Darts Federation  (Turcia – lider de proiect), „Bayburt” University (Turcia), Confederazione Boccistica Internazionale (Elveția), Asocijacija Sport Za Sve Srbije (Serbia), Plivacki Klub Zagreb (Croația).


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiști în acțiune: intervenții, sancțiuni, activități preventive

vin sept. 13 , 2024
Polițiștii din Constanța au pus în aplicare un mandat de arestare pentru un bărbat condamnat la un an de închisoare, au depistat șoferi care conduceau sub influența alcoolului și fără permis, și au desfășurat o serie de acțiuni de prevenire a violenței și consumului de droguri. În urma verificărilor, au […]

V-ar putea interesa și: