UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, lansează un concept nou de entertainment și le propune celor dornici de experiențe exclusiviste, de această data pe apă, UNTOLD Odyssey – un festival organizat pe un vas de croazieră, în Marea Mediterană. Vasul de croazieră va străbate destinații de top de pe harta mondială a distracției – Roma, Ibiza și Barcelona. Line-up-ul va fi de excepție, iar la bordul vasului vor urca unii dintre cei mai mari artiști și DJ-i de pe glob, care au făcut show-uri memorabile la festivalul UNTOLD.
UNTOLD Odyssey se va desfășura în perioada 9 – 13 iunie 2021. În cele cinci zile de croazieră, cei aflati pe vas vor avea parte de concerte live, show-uri de artificii și experiențe care vor face din această călătorie, una memorabilă. Pe lângă experiența unei croaziere pe mare, UNTOLD Odyssey va găzdui și 5 scene de muzică, de la EDM la techno și trance, zece restaurante incluse în tarif și 7 restaurante gourmet, zeci de baruri și zone de lounge, piscine, spa-uri, Aqua Park, săli de fitness, piste de alergare și de bowling, terenuri de baschet și fotbal, minigolf, bungee jumping, săli de jocuri, cazino, saloane de frumusețe, galerii de artă, o bibliotecă și magazine de lux.
UNTOLD ODYSSEY, CROAZIERĂ REALIZATĂ ÎN CELE MAI BUNE ȘI SIGURE CONDIȚII
De-a lungul întregii croaziere, vor fi implementate cele mai sigure protocoale cu privire la siguranța și sănătatea tuturor celor aflați la bordul vasului. Organizatorii respectă toate măsurile și procedurile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile internaționale, realizează testarea rapidă și PCR a tuturor pasagerilor înainte de îmbarcare, dispun de ultimele tehnologii, brățări de mobilitate cu senzori de mișcare, echipamente medicale de top, asistență medicală disponibilă 24 de ore din 24, spații de izolare și de tratare pentru orice fel de simptome. Vasul de croazieră va avea instalat la bord un laborator PCR și capacitate de testare rapidă imediată. Mai mult, sistemul de climatizare a fost modificat complet astfel încât aerul nu recircula dintr-o cameră în alta ci este 100% aer proaspăt.
Un aspect foarte important este faptul că au fost semnate acorduri cu autoritățile locale, excluzând situațiile în care vasul nu ar fi primit în port datorită existenței vreunui caz de infecție cu Covid-19 la bord.
Pasagerii trebuie să vină cu teste PCR efectuate cu maximum 48 de ore înainte de îmbarcare. La sosirea în port, toți cei care vor să pornească în călătoria Odyssey vor fi testați rapid și PCR, iar la bordul navei vor urca doar cei sănătoși, astfel că va fi un mediu sigur și confortabil pentru toată lumea, pe toată durata călătoriei. Fiecare participant va purta o brățară de mobilitate, cu senzori de mișcare, care va înregistra cu cine intră în contact, iar în cazul apariției celui mai mic simptom, toți pasagerii cu care a intrat în contract vor fi testați de urgență. Vasul de croazieră va avea la bord doar 2500 de pasageri.
PACHETE DE CROAZIERĂ
Pasagerii au la dispoziție patru tipuri de pachete de călătorie: Rhapsody Class, Charmed Class, Euphoria Class și Elysium Class. În funcție de pachetul ales, participanții pot avea acces la piscină privată, terasă la soare sau la cine private cu artiștii preferați.
Cei care doresc să achiziționeze pachetele de croazieră le pot găsi pe untold.com. UNTOLD Odyssey este un proiect realizat în parteneriat cu reprezentanții în România a celor mai exclusiviste companii de turism și croaziere din lume, croaziere.co.