Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor la nivelul municipiului Constanța pentru anul 2025 va fi supus la vot în următoarea ședință de Consiliu Local.
USR Constanța a trimis în perioada de consultare publică mai multe propuneri de modificare. Singura luată în considerare a fost cea cu privire la reducerea cu 20% a impozitului pe clădiri și terenuri pentru persoanele care donează sânge de cel puțin 3 ori într-un an calendaristic.
„Aceasta face parte din proiectul consolidat în urma consultării publice și sper că va fi susținută de toți consilierii locali, indiferent de apartenența politică.”, a declarat Florin Cocargeanu, liderul consilierilor locali USR Constanța.
Pentru că celelalte propuneri nu au fost incluse în proiect, acesta le-a depus sub formă de amendamente. Iată care sunt:
- Stabilirea taxei pentru rezervarea unui loc de parcare în cuantum de 282 de lei/an, majorarea de 27 de lei reprezentând rata inflației. Propunerea primarului Chițac este ca această taxă să fie 600 de lei/an, o creștere imensă și nejustificată. Problema apăsătoare a lipsei locurilor de parcare nu va fi rezolvată prin impunerea unei taxe aberante, ci prin eficientizarea transportului în comun și prin construirea de noi parcări.
- Stabilirea taxei de salubrizare în cuantum de 10 lei/persoană/lună. Deși vrea să crească această taxă la 20 de lei/ persoană/lună, Vergil Chițac nu le-a dat constănțenilor niciun argument care să susțină majorarea. Nu au fost contractate servicii adiționale, iar calitatea serviciilor va rămâne aceeași.
- Eliminarea din proiect a taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța. Având în vedere că la intrările în oraș nu există nicio parcare de tip „park and ride”, iar transportul în comun este depășit și deloc adaptat nevoilor actuale, introducerea acestei taxe este neîntemeiată.
„Sperăm ca, în ultimul ceas, consilierii PSD și PNL să realizeze că un vot dat pentru un proiect ce conține asemenea taxe aberante va fi o lovitură puternică în bugetul fiecărui constănțean. 2025 se preconizează a fi un an cu mari dificultăți financiare, iar în condițiile unei vizibile risipe a banului public pe care primarul Chițac a făcut-o în decursul celor patru ani de mandat, punerea unei asemenea presiuni pe buzunarul constănțenilor este absurdă.
Le amintesc celor de la PSD și PNL că taxele lui Vergil Chițac vin la pachet cu majorările la nivel național, care în scenariile de lucru ale guvernului Ciolacu presupun creșterea impozitului pe venit dela 10% la 16% și creșterea TVA-ului de la 19% la 21%. Poate că pentru un primar cu pensie specială și vilă în Eforie sau consilierii înstăriți și cu multe afaceri de la PSD și PNL, acest pachet de majorări și noi taxe nu reprezintă mare lucru, însă în Constanța vor fi extrem de multe familii al căror nivel de trai va fi afectat la un nivel pe care ei nici nu și-l imaginează.
Nu poți să îngenunchezi un întreg oraș doar pentru că ai obligații și alianțe politice. Interesul cetățenilor trebuie să fie mai presus de orice.“, a declarat Stelian Ion, președintele USR Constanța.