USR Constanța cere demisia președintelui CJ, Mihai Lupu, după ce acesta a agresat un polițist local

Mihai Lupu

După ce, săptămâna trecută, primarul PNL Vergil Chițac a fost acuzat de agresarea unei jurnaliste, în presa locală au apărut acum imagini video cu un alt lider politic PNL Constanța, președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, care, aflat sub influența băuturilor alcoolice, agresează un agent al Poliției Locale, anunță USR Constanța, printr-o postare pe Facebook.

„Imaginile, surprinse în 2021 cu camera de corp a polițistului, au ieșit abia acum la suprafață, iar primarul Vergil Chițac, care a fost apelat telefonic în timpul incidentului chiar de către agresor, a ales ca în tot acest timp să pună sub tăcere evenimentul condamnabil penal, pentru a-și proteja colegul de partid!! Atât Vergil Chițac, cât și directorul Poliției Locale Constanța au mușamalizat derapajul grav al președintelui CJ, lui Mihai Lupu!! Așadar, iată că PNL a reușit „performanța“ de a pune la cârma municipiului și a județului nostru doi indivizi cu atitudinea unor baroni stăpâni pe moșie și comportament golănesc, doi politicieni depășiți de vremurile actuale, care consideră că legile nu sunt valabile și pentru ei – aceeași abordare pe care, ani la rând, au avut-o și predecesorii lor de la PSD, condamnații penal Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Dacă acești doi politicieni privilegiați mai au în ei o urmă de bun-simț și decență, ar trebui ca până la sfârșitul acestei zile să-și anunțe demisiile. Constănțenii NU ASTA au votat!”, au transmis reprezentanții USR.

Detalii aici: COMPLETARE Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, PNL, jignește și lovește un polițist local: „Prostule, idiotule, cretinule. Săptămâna viitoare nu vei mai fi nimic, idiotule”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Experiențele Erasmus+ continuă la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Constanța

lun apr. 3 , 2023
În perioada 27-31 martie 2023, 10 elevi și 2 profesori de la Höga Kusten Teoretiska Gymnasium, Örnsköldvik, Suedia au participat la un schimb de experiență la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, pe tema „The brain and psychical activity in the digital world and STEM” Această activitate se înscrie în seria schimburilor […]

V-ar putea interesa și: