USR Ovidiu a formulat, în spațiul public, o serie de acuzații grave împotriva primarului George Scupra, PNL. Primăria a făcut trei precizări importante, prin care demontează aceste acuzații și demonstrează că USR Ovidiu umblă cu fofârlica:
Iată-le:
- NU EXISTĂ nici un dosar penal / civil in care dl. primar George Scupra să aibă calitate procesuală, acest fapt fiind confirmat și de IPJ Constanța în cursul zilei de astăzi.
- Obiectul dosarului deschis din oficiu și având ca suport declarațiile date de Iulian Leonte (consilier independent), Doinița Cojocaru (fost consilier USR Ovidiu), Antonescu Raluca Liliana (consilier USR Ovidiu), Daniel Balăieș (președinte USR Ovidiu) vizând investigarea activităților din perimetrele ariilor protejate care ar conduce la poluarea sau deteriorarea habitatelor, în speță fiind reținute activitățile unei societăți comerciale și NU A PRIMĂRIEI OVIDIU.
- NICIODATA clădirea și terenul pe care este amplastă cherhanaua din orașul Ovidiu nu au fost înstrăinate, ele fiind proprietatea UAT Ovidiu.
„Ca urmare a acestor fapte, vom folosi toate căile legale de a demonta aceste calomnii. Vă mulțumim și rugăm pe toți cei interesați să se adrese IPJ Constanța pentru alte lămuriri!”, spun reprezentanții primăriei.