USR: peste 2.700 de constănțeni au semnat deja pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului Vergil Chițac

Primarul Vergil Chițac

Magistrații Tribunalului Constanța au anulat taxa de 200 de lei prin care primarul Vergil Chițac, cu voturile consilierilor PSD și PNL, le-a impus-o constănțenilor la începutul acestui an. Reprezentanții USR Constanța spun că este „o victorie în fața aroganței, a disprețului și a incompetenței” și au anunțat că peste 2.700 de constănțeni au semnat deja pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului.

„Deși nu este definitivă, decizia judecătorilor demonstrează, din nou, că primarul PNL abuzează de funcția pe care o deține în detrimentul tuturor constănțenilor. Este o decizie importantă, mai ales că aceasta vine la o săptămână după ce, în ședința extraordinară de Consiliu Local, reprezentanții PNL și PSD au ales să se împotrivească proiectului de eliminarea a taxei.”, a transmis partidul.

USR amintește că instanța a decis că taxa pentru ocuparea domeniului public este ilegală ca urmare a atacării Hotărârii de Consiliul Local de către un grup de cinci avocați constănțeni. Deși USR Constanța a formulat o acțiune similară, filiala noastră a susținut și a salutat public demersul cetățenilor de anulare a acestei taxe despre care Chițac declara că este „o necesitate“.

Florin Cocargeanu , liderul grupului de consilieri locali USR Constanța, a declarat că „este o decizie ce reprezintă un prim pas pentru dreptate față de cetățenii acestui oraș.”

„Decizia judecătorilor confirmă ceea ce constănțeni știau deja – administrația Chițac a încercat să îi jupoaie fără temei legal, tratând orașul ca pe propria moșie.

Această hotărâre nu este doar o simplă anulare a unei taxe ilegale, ci un semnal clar că abuzurile administrative nu mai sunt tolerate și că nimeni nu este mai presus de lege.

Constănțenii nu trebuie să fie victimele unor experimente financiare lipsite de fundament juridic. Primarul Vergil Chițac trebuie să înțeleagă un lucru: Constanța nu este proprietate personală, iar cetățenii nu sunt o resursă de exploatat după bunul plac.“, a precizat Cocargeanu.

La începutul săptămânii trecute, USR Constanța a început o acțiune civică pentru strângerea semnăturilor necesare organizării referendumului de demitere a primarului Vergil Chițac. Zi de zi, voluntari și membri USR sunt pe străzile orașului pentru a strânge semnăturile necesare.

În primele șapte zile, au semnat aproximativ 2.700 de cetățeni cu domiciliul în municipiul Constanța.

USR Constanța anunță periodic, pe pagina de Facebook a filialei, zonele din oraș unde oamenii pot veni să semneze. De asemenea, de luni până vineri, între orele 9.00 și18.00, semnăturile se strâng și la sediul din str. I Gh. Duca nr. 32 (intrarea de pe strada Sabinelor).

Din acest link: https://constanta.usr.ro/demisia constănțenii pot descărca și un formular ce poate fi completat cu semnături de la familie sau prieteni. Ulterior, acesta poate fi adus la sediul USR Constanța sau poate fi lăsat în cutia poștală.

Acest demers nu reprezintă o petiție online, ci o strângere de semnături în format fizic, olograf, pe liste ce vor fi depuse, conform legislației în vigoare, la Prefectura Județului Constanța pentru validare și punere în aplicare.

Recomandare: Panotajul stradal a ajuns armă de manipulare electorală. Stelian Ion îl acuză pe Vergil Chițac de manipulare: „A ales minciuna în locul dialogului”

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

2 comentarii la “USR: peste 2.700 de constănțeni au semnat deja pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului Vergil Chițac

  1. Apa de ploaie. Oamenii sunt la serviciu, nu au timp sa bata orasul pentru o semnatura. Mai lasati circul asta, praf in ochi sa arate ca le pasa. Pe bune? De cand e chitacu, ce au facut consilierii usere in afara de sa se planga ca nu au majoritate in consiliu si ca nu au putere de decizie. Si usere e tot un pui al penele, dar mai afacerist. Hai, lasati-ne, ca numai vorba de voi. Total dezamăgit. Bine ca ati plecat unii sa faceti partidul Drept, alt pui al usere. Numai pui. V-ati impuiat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Termoficare Constanța nu mai oprește furnizarea căldurii pe 1 aprilie

lun mart. 31 , 2025
Din cauza răcirii vremii anunțate de prognoza meteo, Termoficare Constanța a decis să nu mai întrerupă furnizarea căldurii la 1 aprilie 2025, așa cum anunțase anterior. Conform unui nou comunicat, agentul termic va fi livrat în continuare către consumatorii din municipiul Constanța până la 15 aprilie 2025, pentru a asigura […]