USR și paradoxul lui Epicur

USR Constanța ceartă, iar, administrația locală, uitând, iar, că au și viceprimar, și consilieri locali.

Oameni plătiți de mine și de voi să schimbe lucrurile.

E ca și cum conduci o mașină dar, în același timp, stai și pe locul din dreapta și cerți șoferul.

Pare că toată doctrina USR se bazează pe paradoxul lui Epicur:

„Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuși este rău. Poate și vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume? Nu poate și nu vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce îl numim Dumnezeu?”

Iată ce spune USR:

„Este limpede că lucrurile nu pot merge așa înainte. Banii trebuie cheltuiți, banii trebuie pompați în economia locală în proiecte multe, viabile și eficiente! Proiecte pentru bunăstarea și interesul general al cetățenilor acestui oraș. Constanța are un grad foarte mic de îndatorare comparativ cu alte orașe din țară, cu toate acestea, deocmadată, nu este în stare să cheltuie nici banii din resurse proprii! Este de necceptat ca la finalul acestui an să înregistrăm din nou excedent bugetar, cunoscându-se toate aceste aspecte! Iar rectificarea de buget propusă nu te duce cu gândul decât la excedent bugetar major la final de an! Cineva din administrație trebuie să răspundă pentru un asftfel de management defectuos lipsit de viziune chiar și pe termen scurt, căci despre termen lung încă nici nu poate fi vorba!”

De ce-i plătim? Să facă opoziție fiind la putere?

Vă recomandăm și:

USR Constanța visează parcuri tehnologice pe care nici China n-a fost în stare să le construiască

Agent Green: „Suferinţa lor inutilă şi moartea lor în chinuri este exclusiv pe mâinile USR”

Bloc cu 5 etaje între case? USR nu spune „nu”. Beneficiar este fratele unui fost consilier al lui Radu Mazăre


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “USR și paradoxul lui Epicur

  1. Corectați și în articol „De ce-i plătim? Să face opoziție..” . Sau avem probleme și cu citirea, nu doar cu scrisul?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiștii au reținut 7 permise de conducere în câteva ore

Dum aug. 1 , 2021
În noaptea de 31 iulie spre 1 august, în intervalul orar 20.00 – 04.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța și Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale, coordonați de un ofițer din cadrul Direcției Rutiere, au desfășurat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Constanța, respectiv pentru […]
Politie Rutiera

V-ar putea interesa și: