Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, dar partidul spune că PSD și PNL vor să majoreze indemnizațiile „pe ușa din dos.”
„Prin decizia Curţii Constituţionale de astăzi, USR a reuşit să oprească creşteri salariale adoptate pe ascuns în beneficiul politicienilor, prin aşa-zisa corectare a unei erori materiale. Majoritatea condusă de Ciolacu şi Ciucă a amăgit din nou oamenii cu creşteri de câteva zeci de lei, dar au făcut legea neconstituţională. Miniştrii PSD nu sunt în stare să facă un calcul financiar al măsurilor pe care le propun, sunt iresponsabili cu cheltuirea banului public, dar aruncă în mod repetat în spaţiul public manipulări şi minciuni. Problema vine chiar de la liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a încasat de la propria firmă dividende mai mari decât încasările acesteia. Tot astăzi, la Senat, se va vota o lege prin care veniturile politicienilor vor creşte totuşi – o sfidare pe faţă, exact în ziua deciziei CCR”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, conform sursei citate.
Notă: Conform declaraţiei de avere din 26 mai 2022, Ion-Marcel CIOLACU a încasat anul trecut dividende de 489.400 lei de la LUCIA COM 94 SRL Buzău (CUI/CIF: 6303666), o firmă de panificaţie. Conform aceluiaşi document, soţia Roxana Mihaela CIOLACU a încasat şi dumneaei dividende de 162.000 lei… tot de la LUCIA COM 94 SRL. Un total de 651.400 lei, sumă care oficial este netă. E adevărat, ambii sunt asociaţi la firma respectivă (55%, respectiv 35%, mai e şi Daniel CIOLACU cu 10% şi atribuţii de administrator)… numai că rezultatele financiare raportate la Fisc nu susţin acordarea unor asemenea dividende. Mai exact, LUCIA COM 94 SRL a înregistrat în 2021 un profit net de 24.734 lei… după ce în 2020 a avut pierderi de 167.742 lei, se mai arată în articolul publicat de Supervizor.
USR a contestat la CCR, pe 8 iunie 2022, majorările salariale acordate demnitarilor, invocând lipsa fişei financiare, încălcarea principiului bicameralismului şi încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.
Reprezentanţii USR au adăugat că, miercuri, majoritatea PSD-PNL-UDMR a adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptaţi demnitarii şi aleşii locali, un amendament fix pentru ca aceştia să primească indemnizaţii mărite.
Astfel, la propunerea senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizaţiile lunare pentru cei care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite) vor creşte de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizaţiilor va fi stabilit prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe ţară pentru anul 2021.
„De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor creşte cu 25% şi salariile şi sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale. USR nu poate accepta ca, sub umbrela majorării salariilor pentru angajaţii la stat, să beneficieze de creşteri de indemnizaţii şi parlamentarii, aleşii locali şi membrii Guvernului. Drama oamenilor obişnuiţi, care se luptă în această perioadă cu inflaţia galopantă, cu ratele la bănci uriaşe şi cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL şi UDMR pentru a mai băga nişte bani în buzunar parlamentarilor şi baronilor locali”, mai indică sursa citată.