USR vrea ca elevii să intre gratuit la muzee, filme, spectacole, manifestări sportive

Elevii ar putea beneficia de acces gratuit la muzee, concerte, spectacole, manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice. Asta prevede un proiect de lege depus în Parlament de către deputatul USR Filip Havârneanu.

„Într-o societate tot mai ameninţată de lipsa unor modele, muzeele şi alte medii culturale de învăţare informală trebuie să fie accesibile gratuit elevilor şi să le ofere posibilitatea de «a se împrieteni» cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, ştiinţă, artă şi alte oportunităţi educaţionale, fără a exista o condiţionare financiară. În vremurile actuale, în care generaţia tânără şi copiii sunt prizonierii dependenţei de internet sau de jocuri online, muzeele şi instituţiile culturale au obligaţia să îşi lărgească misiunea şi să caute soluţii pentru ca ceea ce au ele de oferit să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viaţa fiecărui elev”, a declarat deputatul USR Filip Havârneanu, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Proiectul USR modifică Legea învăţământului preuniversitar (198/2023) în sensul stabilirii accesului gratuit pentru elevi la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice. Totodată, proiectul prevede să beneficieze de gratuitate şi elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român.

Accesul gratuit pentru elevi reprezintă, practic, o investiţie în viitorul lor educaţional, dar şi o şansă acordată societăţii româneşti, aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de cultură. 60% dintre români nu citesc, nu se duc la muzee sau la filme. În plus, majoritatea bibliotecilor şcolare sau de cartier, baza de plecare a alfabetizării culturale, s-au închis după Revoluţie, mai spune sursa citată.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “USR vrea ca elevii să intre gratuit la muzee, filme, spectacole, manifestări sportive

  1. Inițiativa lăudabilă. Din păcate, însă, este doar pentru imagine.
    Activitățile culturale, chiar organizate de instituțiile publice, costa bani! Chestia asta cu instituțiile statului sa identifice fondurile necesare organizării acestor tipuri de activități, este de fapt „aruncarea pisicii” în alta curte, ca apoi inițiatorul sa poate spune ” eu am vrut! ei nu vor!”
    Politicianism ieftin, aplicabil înainte de alegeri…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incendiu la un adăpost de animale din Medgidia

sâm oct. 21 , 2023
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit sâmbătă în Medgidia, zona Ciment. Pompierii de la ISU Dobrogea spun că focul s-a extins la trei barăci și un adăpost de animale. Intervin două mașini de stingere ale ISU. COMPLETARE: „55 vitei și vaci au fost salvate!”, a declarat Anamaria Stoica, purtător […]

V-ar putea interesa și: