Casa Corpului Didactic Constanța va demara, în perioada cuprinsă între 1 septembrie și 11 septembrie 2020, cea de-a doua etapă a proiectului județean
”Utilizarea platformelor educaționale în procesul de predare-învățare-evaluare”.
Reamintim faptul că acest program de formare continuă se înscrie în strategia Ministerului Educației și Cercetării de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea online, conform O.M.E.C. nr. 4862/08.07.2020.
Programul este structurat pe două componente principale, respectiv:
- Prima etapă, care a inclus instruirea persoanelor-resursă din 185 de unități
școlare prin intermediul unei serii de 5 întâlniri în format sincron audio-video
(webinar), susținute de formatori ai C.C.D. Constanța cu experiență în implementarea
unor suite de programe, aplicații sau platforme în procesul educațional. - Cea de-a doua etapă, care va avea loc începând cu 1 septembrie și care va
consta în organizarea de ateliere de lucru la nivelul fiecărei unități școlare, susținute
de persoanele-resursă instruite de către C.C.D. Constanța.
Prin intermediul celei de-a doua părți din program se dorește formarea
profesorilor din învățământul preuniversitar constănțean pentru a fi mentori și
facilitatori ai învățării cu ajutorul resurselor online, oferindu-li-se instrumente și
suport în demararea activităților de predare-învățare-evaluare.