Partidul AUR a inițiat un demers care a scandalizat pe mulți. A cerut simpatizanților să fac liste cu „cele mai toxice și false organe de presă”. Și nu s-a sfiit deloc să treacă, el însușit, cap de listă, un ziar online.
Pe bună dreptate, demersul a fost criticat dur. De aici până la liste cu ziariști, de pildă, care nu ne convin e cale destul de scurtă. Și de la aceste liste la ziariști care, de pildă, își pierd echilibrul de la balcoane înalte, cum mai vedem prin alte țări, e o cale, de asemenea, prea scurtă.
Așadar: demersul AUR trebuie este extrem de periculos.
Să știți însă că la fel de periculos este ce se întâmplă în presă și în lipsa acestor liste negre. Probleme la fel de grave, care sunt ignorate de cititori, de instituții ale statului și chiar de ziariști.
Trăiesc în lumea asta de peste 20 de ani și am văzut multe. Ziariștii sunt, de multe ori, de prea multe ori, la mâna patronilor. Cine nu vrea să facă un compromis are viață grea. Salariile sunt, în majoritatea cazurilor, o mizerie. Jurnaliștii se uită cu jind, de pildă, la cei care lucrează la stat, și nu numai din prisma salariilor. Nu au un program normal de lucru, de 8 ore, pentru că lumea nu stă în loc după 16.00. Sunt gata de treabă 24 de ore din 24. Asta te macină fizic, moral, dar îți creează și multe probleme în familie, dacă ai avut norocul să-ți găsești pe cineva care să te înțeleagă. Concediile sunt un fel de glumă. Vă spun din experiență: lucram la un mare ziar național și trebuia să-mi găsesc înlocuitor când plecam în vacanță, lucru, evident, imposibil, sau să prestez de oriunde mă aflam, la orice oră. Apucasem să strângem bani pentru o scurtă vacanță în Italia, dar căutam înfrigurat un wi-fi să pot scrie o știre pentru București. Când am părăsit ziarul, mai aveam de luat peste 100 de zile de concediu, care s-au dus pe Apa Sâmbetei. Nici salariile restante nu le-am recuperat.
Siguranța locului de muncă este o glumă sinistră. Azi ești, mâine nu. În majoritatea redacțiilor se lucrează pe drepturi de autor, iar rezilierea contractului se poate face fără mare bătaie de cap pentru patron. De multe ori, pleci singur, atunci când vezi că ți se impun sarcini herculiene sau că salariile vin o dată de Paște, o dată de Crăciun sau nici atunci. Haideți să luăm un exemplu: normă de 25 de știri pe zi, plus un articol amplu, în fiecare zi din lună. Dacă nu o îndeplinești, angajatorul îți poată scădea veniturile din drepturi de autor cu cât vrea el, 1% sau 99%. Salariul: mult sub media națională. Nu sună a sclavie modernă? Sau să luăm un alt exemplu: scrii ceva ce nu-i convine patronului, iar acesta decide să de descotorosească de tine. Cine te apără? Sindicatul, colegii, instituțiile statului, partidele? Răspunsul corect este: nimeni.
Din fericire, există un lucru pozitiv. Tehnologia a schimbat, în ultimii ani, modul în care se face presă. În bine și în rău, desigur. Partea bună este că a încurajat jurnalismul independent. Jurnaliștii aveau de ales între câteva ziar care apăreau pe print, puține televiziuni, câteva radiouri. Lumea s-a schimbat, iar online-ul, rețelele de socializare, podcast-urile, YouTube au schimbat modul în care se face și se consumă presă, transferând din puterea pe care o aveau mogulii către creatorii de conținut independenți. E foarte greu să reziști în piață, pentru că, din păcate, și presa online costă, dar sentimentul de libertate pe care-l ai atunci când nu depinzi de nimeni nu se poate cumpăra. Credeți-mă pe cuvânt!
Jurnalismul independent, finanțat de către cititori, este încă la început. Nu știm sigur ce viitor va avea, când există agenți media (în online – care pot să nici nu fie instituții de presă, ci diverse entități pe rețelele sociale sau pe forumuri) care oferă informații gratuite, unele cu scop vădit de manipulare. Întrebarea este dacă noi, consumatorii de informație, am ajuns la maturitatea să înțelegem că informația de calitate costă. Jurnalistul are nevoie de resurse ca să poată scrie, nu poate face muncă patriotică (măcar pentru asigurarea traiului zilnic, dacă nu pentru diverse investigații). Eu contribui la finanțarea câtorva proiecte jurnalistice independente, nu sunt multe și nu sunt sume mari, dar vreau să cred că ne ajutăm pe noi dacă ajutăm presa să scrie corect.