Agenţia americană a medicamentului (Food and Drug Administration) a anunţat, vineri, că a autorizat vaccinul împotriva covid-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna.
Vaccinul Moderna a devenit al doilea vaccin autorizat într-o ţară occidentală, după cel al alianţei americano-germane Pfizer/BioNtech.
La fel ca vaccinul Pfizer, vaccinul Moderna nu este recomandat persoanelor susceptibile să facă reacţii alergice.
Cele două vaccinuri au la bază o nouă tehnologie, a ARN-ului mesager, şi s-au observat reacţii alergice atât la două persoane care au fost vaccinate cu vaccinul Pfizer în Regatul Unit, cât şi la două persoane vaccinate în Statele Unite.
Moderna, o tânără societate în domeniul biotehnologiei cu sediul în Massachusetts, a depus această cerere de autorizare de urgenţă în urmă cu doar două săptămâni şi jumătate.
Ea a început să lucreze la vaccinul său încă din ianuarie, în colaborare cu Institutele Naţionale americane de Sănătate (NIH) şi a primit, pentru a face acest lucru, o susţinere în valoare de 2,5 miliarde de dolari din fonduri publice.
Guvernul american a preachiziţionat 200 de milioane de doze din vaccinul Moderna şi 100 de milioane din vaccinul Pfizer.
Vaccinul Moderna este mai uşor de depozitat şi de transportat decât vaccinul Pfizer-BioNTech, care se păstrează la o temperatură de -70°C până la -80°C.
Autorităţile sanitare americane estimează că, până la sfârşitul anului, în Statele Unite urmează să fie folosite 40 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech şi Moderna la vaccinarea a 20 de milioane de oameni.