Iulian Atanasiu a murit în urmă cu un an, în explozia care a avut loc pe platforma Petromidia. Soția sa a postat, pe Facebook, un mesaj în care explică cum a afectat-o tragedia.
„Acum 1 an…ultima zi fericită, ultima zi în care nici nu bănuiam că voi uita cum se simte bucuria, cum se simte să fiu iubită, cum se simte să fiu soție … ultima zi în care am auzit că fericirea lui eram eu și Eva.
Au trecut aproape 365 de zile, zile în care am aflat cum e să trăiesc pentru simplu fapt că trebuie, am aflat cum e să supraviețuiesc momentului, am aflat cum e să îmi părăsesc prietenii dar ei să nu mă părăsească și doar să vină și să se așeze acolo jos în iadul meu și timp de 365 de zile să îmi asculte durerea iar la următoarea mea cădere tot acolo să fie… am mai aflat cum niște oameni străini s-au transformat în insula personală de refugiu unde în fiecare zi aveam voie să fiu eu – aia care nu mai poate, nu mamă, nu puternică, nu zmeu, doar eu – aia care și-a pierdut dragostea vieții ei… acei oameni care atunci când eram jos de tot nu mă întrebau dacă sunt bine și nici nu îmi cereau să fiu bine, doar îmi ziceau „hai, urcă să dăm o tură”, „ia de-aici umărul drept…dacă te saturi de el poftim și stângul”, am aflat că fac asta chiar dacă știu că eu n-am nimic de oferit la schimb, decât durere…
Am aflat că pot avea în spate o armată de terapeuți dar mă pot face bine doar ajutându-mă și ridicându-mă eu pe mine.
Ajutorul poate veni din cele mai neașteptate direcții și moduri, chiar și de la un grup de văduve care la rândul lor trec prin propria durere și propriul iad, învățând împreună să respirăm din nou, să ne târâm, iar mai apoi să facem pași micuți spre necunoscut, spre o altă viață pe care niciuna nu ne-am dorit-o dar nu ni s-a dat de ales, astfel găsindu-mi propria văduvă!
A fost un an în care mi-am blamat existența, un an în care mi-am blestemat zilele, un an în care am implorat spre cer să revină, dar nu mai e posibil, deci nu-mi rămâne decât să mă resemnez și să păstrez la loc de cinste amintirea lui și dragostea care este la fel de puternică ca și acum un an! Așa am aflat că dragostea nu moare niciodată… iar dacă e posibil, o voi păstra pentru-al iubi în altă viață…
Ești liber suflet blând să mergi și să îți faci menirea, iar eu aici nu-mi pierd speranța că la momentul potrivit ne vom regăsi… iubire…”
