Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la momentul bilanțului. „Voi continua dezvoltarea orașului, astfel încât cu toții să fim mândri că suntem medgidieni”

Valentin Vrabie
Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia, este primul edil important din județ (probabil și singurul, până acum), care și-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul celor 4 ani de mandat. A vorbit despre realizările din domeniul sănătății, dar și din cel economic, Medgidia fiind una dintre puținele zone din județ în care se mai realizează investiții green-field, adică de la zero, de la firul ierbii. Vorbim aici despre spitalul din Medgidia, care a ajuns să fie la fel de bine cotat ca spitalul județean din Constanța, și despre fabrica de amidon construită de un puternic grup turcesc.

„După patru ani de muncă permanentă, eforturi susținute și acțiuni concrete am ajuns în momentul în care fiecare dintre dumneavoastră poate face o analiză corectă și obiectivă a activității mele desfășurate în acest mandat. În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru încrederea şi susținerea acordate până în prezent, pentru faptul că în ciuda tuturor denigrărilor și acuzațiilor vehiculate în spațiul public continuați să aveți încredere în mine și în proiectele pe care le propun pentru dezvoltarea Medgidiei.

În al doilea rând doresc să le mulțumesc și pe această cale tuturor colegilor din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia pentru profesionalismul de care au dat dovadă. În ciuda tuturor piedicilor, problemelor create și presiunilor la care am fost supuși, cu ajutorul lor am reușit să facem atât de multe lucruri extrem de importante pentru comunitate, pentru noi toți.

Cu siguranță mai sunt multe lucruri de realizat însă, parcurgând paginile acestui raport, trebuie să fim conștienți în primul rând de unde am plecat și unde am ajuns. Cu sprijinul dumneavoastră voi continua dezvoltarea orașului și voi sprijini în continuare mediul de afaceri, astfel încât cu toții să fim mândri că suntem medgidieni. Am încredere că veți aprecia și susține în continuare proiectele aflate în derulare și cele viitoare care au ca scop dezvoltarea economică, socială și administrativă a municipiului Medgidia!”, a declarat Valentin Vrabie.

Primarul din Medgidia, membru PNL, a fost flancat de președintele organizației județene a PNL Constanța, Bogdan Huțucă, și candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

Bogdan Huțucă, Valentin Vrabie și Mihai Lupu în timpul prezentării bilanțului

Edilul a prezentat situația financiară a municipiului Medgidia la momentul iulie 2016, atunci când a fost votat cu majoritate și speranță la conducerea orașului. A găsit datorii de peste 38 milioane lei la primărie și de peste 5 milioane lei la Spitalul Municipal Medgidia. Toate acestea au fost stinse în ultimii patru ani. Toate acestea au fost dublate de atragerea de fonduri pentru dezvoltarea orașului.

„În ciuda tuturor dificultăților, în acest moment echipa din cadrul primăriei municipiului Medgidia implementează un număr de 18 proiecte cu fonduri guvernamentale și europene nerambursabile, în valoare totală de 119.840.731 lei, care vizează toate domeniile importante: infrastructură, sănătate, educație, social, cultural și sportiv. De asemenea, un număr de alte 15 proiecte, în valoare totală de peste 180.000.000 lei, la care se lucrează în acest moment, vor fi realizate cu fonduri europene, guvernamentale și din fonduri proprii”, a precizat Valentin Vrabie.

Mihai Lupu: „Valentin Vrabie a reușit să dea un sens Medgidiei”

Mihai Lupu, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, a precizat că Valentin Vrabie a schimbat fața orașului și i-a dat sens.

„Vă asigur că voi fi în permanență lângă dumneavoastră și lângă toți primarii din județ. Trebuie să dezvoltăm acest județ. Primarul Vrabie, care s-a luptat mult, a reușit să dea un sens Medgidiei. Ați redat încrederea cetățenilor acestei zone binecuvântate de Dumnezeu pentru a pune în valoare resursa umană. Primarul Vrabie a arătat că dacă ești serios poți să atragi investiții”, a spus Mihai Lupu, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța.

Mihai Lupu
Mihai Lupu

Realizările primarului au fost punctate și de președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, cel care anunțat, în urmă cu un an de zile, că primarul din Medgidia s-a înscris în PNL.

„Valentin Vrabie a reușit să facă lucruri importante pentru oameni și a reușit asta fiind preocupat în permanență de performanță. O parte din acest raport se datorează deciziei luate de primarul Valentin Vrabie de a intra în PNL. Am demonstrat, alături de Valentin Vrabie, că putem face lucruri importante pentru locuitorii din Medgidia”, a adăugat Huțucă.

Lista celor mai importante proiecte ale mandatului 2016 – 2020: 
  1. Reabilitarea tramei stradale în municipiul Medgidia prin cele trei proiecte importante de asfaltare;
  2. Reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație a Spitalului Municipal Medgidia și a Policlinicii aferente. dar și preluarea laboratorului de analize medicale. De asemenea, datorită investițiilor din cadrul unității spitalicești, prin ordinul 268/04.08.2020 Spitalul Municipal Medgidia a fost reclasificat din categoria a V- a, în categoria a III – a, ajungând astfel cea mai importantă unitate sanitară din Dobrogea.
  3. Reabilitarea unităților de învățământ de pe raza municipiului Medgidia și construirea unei creșe noi;
  4. Proiecte de reamenajare și creare spații de recreere și locuri de joacă pentru copii;
  5. Construcția a 12 terenuri de sport multifuncționale;
  6. Demararea proiectului „Construire ansamblu de locuințe sociale și modernizare strada Cocorilor” destinate persoane vulnerabile, expuse riscului de sărăcie și excluziune socială
  7. Înființarea Clubului Sportiv Medgidia unde funcționează în prezent un număr de 22 secții sportiv, cu peste 1000 de sportivi activând în cadrul clubului;
  8. Medgidia a fost pusă pe harta culturală a României prin organizarea unor evenimente unice la nivel național precum ”Festivalul de Jocuri și Reconstituiri Istorice Dapyx” care a primit finanțare cu fonduri europene nerambursabile.
  9. În Medgidia a fost atrasă cea mai mare investiție realizată în ultimii ani în Dobrogea  – fabrica de amidon SC Omnia Europe SA. Prima investiţie majoră din Medgidia care se realizează etapizat şi care va depăşi 200 milioane de euro, potrivit reprezentanților companiei, a fost demarată pe o suprafață de aproximativ 10 ha, pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră. Compania face parte din consorţiul Tosmur Group din Turcia, al doilea mare investitor în producţia de porumb în ţara sa și al şaselea mare producător de fructoză din lume și va produce amidon natural, fructoză, glucoză, maltodextrină, tărâţe și germeni. Autorizația de construcție numărul 130/31.10.2019 aduce în zona Medgidia sute de noi locuri de muncă dar și venituri importante la nivelul bugetului local.
Lista proiectelor aflate în implementare și a proiectelor propuse amintim:
  1. Construirea parcului IMUM;
  2. Extinderea rețelei de gaze naturale în localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu;
  3. Reabilitarea tramei stradale în localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu;
  4. Reabilitare și modernizare Piață Agroalimentară, zona Centru în municipiul Medgidia, județul Constanța;
  5. Reabilitare și modernizare Piațeta Decebal;
  6. Șase proiecte care vizează reabilitarea instituțiilor de învățământ din municipiul Medgidia dar și a sediului administrativ al Primăriei depuse spre finanțare în cadrul Programului POR 2014-2020: Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu; Școala Gimnazială „I. L. Caragiale”; Școala Gimnazială Spiru Haret; Școala Gimnazială Mircea Dragomirescu și Școala Primară Iuliu Prodan din satul Valea-Dacilor;
  7. Reabilitarea, modernizarea și dotare – sală multifuncțională și bazin olimpic cu anexe din cadrul Complexului Sportiv ”Iftimie Ilisei” din municipiul Medgidia”;
  8. Construire bază sportivă tip 1, Valea Dacilor;
  9. Preluarea Bazei Sportive Cimentul de la fabrica de ciment CRH Medgidia;
  10. Construcție centură ocolitoare între DJ 222-381, Remus Opreanu – Valea Dacilor proiect extrem de important pentru a scoate definitiv traficul greu din municipiul Medgidia;
  11. Construcție nod rutier de descărcare a Autostrăzii A2, pe drumul județean DJ 222 Medgidia-Peștera;
  12. Preluare și modernizare Casa de Cultură a Sindicatelor ”Lucian Grigorescu”;
  13. Reabilitare și modernizare Casa de Cultură ”I. N. Roman”;
  14. Preluarea, modernizarea și punerea în funcțiune a Muzeului de Artă ”Lucian Grigorescu” Medgidia;
  15. Reabilitarea tuturor aleilor dintre blocurile aflate pe raza administrativ teritorială a municipiului Medgidia;
  16. Reamenajare și modernizare parcuri și spații verzi dintre blocuri, existente pe teritoriul municipiului Medgidia;
  17. Perdele forestiere pe aliniament centura municipiului Medgidia, DJ 381 Medgidia – Valea Dacilor, DJ 222 Medgidia – Remus Opreanu.

Spitalul din Medgidia merită un capitol aparte.

„Dacă la începutul acestui mandat unitatea sanitară era aproape în colaps, înregistrând datorii de peste 5.000.000 lei (furnizori, servicii, salariați și ANAF), serviciile medicale lăsau mult de dorit iar pacienții erau nevoiți să își cumpere singuri medicamentele, se poate constata că lucrurile au fost schimbate radical.
Pentru a putea asigura condiţii de spitalizare, aparatură medicală şi servicii la cele mai înalte standarde europene, a fost alocată către Spitalului Municipal Medgidia până în acest moment suma de 8.325.137 lei la care se adaugă încă 10.000.000 lei cofinanțări pentru proiectele de reabilitare și dotare cu aparatură medicală.
Echipa de proiecte din cadrul Primăriei municipiului Medgidia alături de reprezentanții Spitalului Municipal Medgidia au accesat până în acest moment fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 16.000.000 de euro. În acest moment, fondurile europene și partenerii străini atrași au repoziționat, încet, dar sigur, Spitalul Municipal Medgidia pe harta spitalelor atractive și sigure pentru pacienți.
Aceste investiții nu ar fi fost posibile fără sprijinul și implicarea totală a Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă – TIKA, Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, Clubului Rotary „Cetate Tomis” și societății Sterk Plast SRL din Medgidia.
Rezultatul investițiilor realizate a fost certificat de curând de ordinul 268/04.08.2020 prin care Spitalul Municipal Medgidia a fost reclasificat din categoria a V- a, în categoria a III – a, ajungând astfel la nivelul Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
”, se arată în raportul de activitate.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la momentul bilanțului. „Voi continua dezvoltarea orașului, astfel încât cu toții să fim mândri că suntem medgidieni”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Franța devine a șaptea țară din Europa în care va fi predat cursul opțional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească

mar aug. 25 , 2020
Franța devine, începând din acest an, a șaptea țară din Europa în care va fi predat cursul opțional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), urmare a demersurilor întreprinse de către  Institutul Limbii Române (ILR) și Ambasada României în Franța, precum și a sprijinului oferit de către Primăria localității Le […]
Paris Franta

V-ar putea interesa și: