Van Oord, o companie care pierde munți de bani. De ce tac instituțiile statului?

Foto: Vanoord.comOlandezii de la Van Oord au raportat pierderi colosale în România.

Este vorba de aproape 200 de milioane de lei, sau, dacă vreți, 130.000 de lei pe zi, în fiecare zi din cei 4 ani cât au făcut afaceri în România.

Dacă le putem numi afaceri.

Van Oord a câștigat licitația pentru extinderea unui dig din Portul Constanța, dar și pentru prima etapă a reabilitării costiere și a extinderii plajelor de pe litoral.

Ce profit a avut statul român de pe urma Van Oord? Păi, ca să fim sinceri, s-a cam ales cu praful de pe tobă. Olandezii nu au plătit impozit pe profit, pentru că au raportat pierderi. Au plătit niște taxe și impozite pe salarii, pentru cei 30 și ceva de salariați pe care i-au avut în 2014 și 2015, pentru că în 2016 au rămas cu numai 6.

Lucrurile nu se opresc însă aici. Pe 4 aprilie, statul român, prin Apele Române, începe licitația pentru a doua etapă a consolidării plajelor. Cu siguranță că Van Oord își va depune dosarul, pentru că dorește să participe.

Întrebăm pe această cale autoritățile decidente: cum poate participa la o licitație de asemenea amploare o firmă care are datorii imense? Repetăm: aproape 200 de milioane de lei la o cifră de afaceri de 1 miliard. Poate că este legal, dar este moral?

Mai întrebăm public ceva: cum poate să participe la licitații o companie cu pierderi colosale care, în plus, nu-și plătește colaboratorii? Este de notorietate procesul intentat de compania românească Comprest Util olandezilor de la Van Oord, pentru plata unei facturi de circa un milion de euro. Tribunalul Constanța a dat dreptate societății Comprest Util SRL și, pe 31 ianuarie 2018, a admis cererea acesteia de ordonanță de plată, respingând toate motivele cu care s-au apărat olandezii (de la excepția autorității de lucru judecat la lipsa calității procesuale pasive a debitoarei).

Magistrații au obligat Van Oord ca, în termen de 30 de zile de la comunicare, să plătească Comprest Util suma de 3.950.026 lei, dar și 701.780 lei reprezentând dobânda legală și 450 de lei, cheltuieli de judecată.

Ce credeți că au făcut olandezii, au plătit? Nu. Nu vor să plătească, invocând tot felul de chestiuni hilare. Dacă vor câștiga în apel, cum vor recupera banii de la Comprest, spun ei? Uită să spună că au datorii de 190 de milioane de lei.

Adresăm o întrebare deschisă și ANAF. În ultima vreme, se chinuie să stoarcă de la români, persoane fizice, datoriile pe care aceștia le au, de ordinul zecilor de lei. Nu cumva ar trebui să vă uitați cu atenție și în curtea Van Oord, să vedeți unde s-a evaporat profitul? Orice firmă există pentru a face profit. Numai Van Oord, când a participat la licitații, pare că și-a programat pierderi. Sau, cumva, prin mecanisme știute și descrise de economiști și politicieni, și-au externalizat profitul? Are cineva interes să apere cu orice preț multinaționalele și să omoare firmele românești, care plătesc sute și mii de angajați și care achită taxe și impozite mult mai mari la stat, în comparație cu străinii?

În vara anului trecut, președintele PSD, Liviu Dragnea, se declara nemulțumit că acestea raportează profituri impozabile de 3 ori mai mici decât companiile românești. „Avem nişte cifre: companiile mari, multinaţionale, pe care trebuie să le sprijinim în continuare, au o cifră de afaceri de vreo 580 de miliarde de lei. Companiile româneşti au o cifră de afaceri de 550 de miliarde de lei.

„Cele care au o cifră de afaceri de 580 de miliarde de lei raportează doar 9 miliarde profit impozabil, celelalte, româneşti, care au 550 de miliarde de lei cifră de afaceri raportează 27 de miliarde de lei profit impozabil, de 3 ori mai mult. În condițiile în care un asemenea grup de companii, cu o asemenea cifră de afaceri, raportează doar atâta profit impozabil, acolo există nişte cauze”, a adăugat Dragnea. Acesta îi cerea premierului de atunci să ia măsuri. „Dacă sunt cauze obiective, trebuie să fie sprijinite prin alte măsuri acele companii, pentru că nu cred că în România vin doar cei care nu ştiu să facă afaceri. Dacă sunt cauze subiective, să vedem cum facem ca toate firmele din România să acţioneze cinstit în aşa fel încât pe profitul pe care îl fac aici statul român să primească acel impozit”, a adăugat Dragnea.

Declarațiile sale au fost susținute de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta afirma că firmele româneşti contribuie semnificativ la bugetul de stat, în vreme ce multinaţionalele îşi transferă profitul în statele de origine.

„În 2015, firmele cu capital românesc au fost de trei ori mai profitabile decât multinaţionalele, cu un rezultat net (profituri plus pierderi) de 27 miliarde lei la o cifră de afaceri totală de 551 mld lei, faţă de un rezultat net de 9 miliarde de lei la o cifră de afaceri totală de 580 miliarde de lei pentru firmele străine. Sunt date care arată rolul pe care capitalul românesc îl are în economie. Firmele româneşti sunt printre cei mai reprezentativi contributori la bugetul de stat, în vreme ce multinaţionalele îşi transferă profitul în statele de origine. Simpatic,nu? România trebuie să continue să rămână o ţară prietenoasă cu capitalul străin. Dar aşa cum ţările occidentale îşi văd interesul propriu și își sprijină firmele în țările de origine sau în străinătate avem obligaţia, în oglindă, să o facem şi noi şi să sprijinim firmele româneşti. Acest lucru se poate face atât prin pârghii legale, cât şi prin atitudine. De exemplu, anumite avantaje, facilităţi, stimulente să fie acordate şi firmelor româneşti, iar achiziţiile publice să fie orientate şi către produse româneşti. Nu așa cum s-a întâmplat în 2016 când tot ajutorul de stat a fost acordat de Guvernul Cioloș în exclusivitate firmelor cu capital străin! Sunt lucruri de bun simț pe care putem să le facem pentru cei care prin contribuțiile bugetare ţin pe umerii lor greul economiei românești. Repet ceea ce spuneam şi în decembrie: ajutorul de stat nu trebuie acordat în exclusivitate firmelor străine, iar povestea cu contractele de achiziţii publice date pe capete numai firmelor străine trebuie să se încheie. Este esenţial să avem ochi și pentru ai noștri și chiar să dăm prioritate firmelor româneşti şi capitalului românesc”, spunea liderul ALDE.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Olimpiadă de Arte la Constanța

mar apr. 3 , 2018
Astăzi, 3 aprilie, ora 17, pe scena Teatrului de Stat Constanţa, vor evolua elevii Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, în cadrul Olimpiadei de Arta Actorului, ediţia 2018, secţiunea trupe de teatru. 15 elevii, de la secţia Arta Actorului, de la Colegiul Naţional de Arte, pregătiţi de conf. univ. dr. […]
caragiale o masca (3)

V-ar putea interesa și: