Vasile Astărăstoae: Covid-19, penultimul loc în topul cauzelor deceselor din 2020

Vasile Astărăstoae

Vasile Astărăstoae, medic legist român, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a publicat un text în care analizează numărul deceselor puse pe seama Covid-19.

Acesta subliniază că, la nivel mondial, noul coronavirus reprezintă penultima cauză de deces și că cifrele înspăimântătoare care din țări precum Italia, Spania sau SUA nu sunt foarte mari.

Iată ce spune:

„Scriam că, în actuala pandemie, numerele atrag atenția (infectați, vindecați, decedați, carantinați, izolați), ca și cum ele ar conține revelații, afirmații despre viață și profeții despre viitor. Pe baza numerelor se construiesc scenarii, se fac prognoze, se fundamentează măsuri de izolare socială etc. Cei “patru cavaleri ai apocalipsei” (OMS, presa isterizantă, politicieni populiști și ONG-uri “progresiste”, puternic sponsorizate de grupuri de interese) ne bombardează zilnic cu un număr aparent înfricoșător – numărul de decese din fiecare zi a pandemiei. Dacă îl scoatem din context, într-adevăr, acest număr impresionează și justifică măsurile dure recomandate de OMS – acest templu al birocraților din sănătatea publică. Dar dacă privim din alt unghi, ne întrebăm: care este structura mortalității în plină pandemie COVID-19?

La 1o aprilie 2020 populația globului era de 7.776.850.103 locuitori. La această populație, în perioada 1 ianuarie -10 aprilie 2020, s-au înregistrat un număr de 16.229.044 decese, număr aproape egal cu numărul deceselor din aceeași perioadă a anului 2018 (16.159.133 decese).

Cauzele morții în 2020 au fost în ordine: boli cardiovasculare (aprox. 5 milioane cazuri), cancer (2.266.533 cazuri)… HIV/SIDA (463.933 cazuri)… malarie (270.703 cazuri)… gripa sezonieră (134.210 cazuri) etc. Și COVID-19? Penultimul loc, cu voia dumneavoastră, cu un număr de 97.595 decese (la 1.632.898 cazuri confirmate –număr mult mai mic decât în realitate din cauza netestării în masă). Cu alte cuvinte, 0,60% din mortalitatea generala. (surse WHO și worldometers.info). Dar această mortalitate de 0,60% a impus măsuri extreme, începând cu suspendarea drepturilor civile și terminând cu izolarea sau carantina a peste 4 miliarde de locuitori, cu impact negativ asupra vieții economice și sociale.

În România, este destul de dificil sa obții date. Putem menționa că, în intervalul 1.01.2018 -10.o4. 2018 erau declarate aproximativ 90.000 decese (264.317 decese pe întreg anul), iar cauzele cele mai frecvente au fost: boli cardiovasculare, cancer, boli ale aparatului respirator, accidente de trafic etc. (surse INS și INSP). În 2020 (10 aprilie), COVID-19 era direct (sau bănuit) la originea a 265 de decese. Impactul economic negativ a fost prezentat de Primul Ministru Ludovic Orban: de la o creștere economică de 4% la o ”creștere negativă” (?!) de minus 2%.

În concluzie, între bagatelizarea pandemiei și apocalipsa COVID-19 numerele ne îndeamnă la o atitudine rațională în care trebuie să evaluăm impactul negativ (inclusiv economico-social) al măsurilor adoptate.

P.S.1. Dată fiind mortalitatea deosebită în pandemia COVID-19 (0,6o % din mortalitatea generală) trebuie să înțelegem interdicția impusă creștinilor pentru Sfânta Noapte a Învierii: stați acasă. Stați acasă nu umblați fleaura prin cimitire și biserici. Stați acasă, închinați-vă la televizor, luați Lumina Sfântă de la brichetă și dormiți liniștiți. Lumea seculară vă veghează.

P.S.2 Se vehiculează cifre “înspăimântătoare” a mortalității prin COVID-19 din Italia, Spania, Franța, Suedia, Olanda, Elveția, Marea Britanie, SUA etc. Totuși, la o analiză atentă, ele depășesc global, cu puțin o zi din mortalitatea din 2019.

P.S.3 În contextul stării de urgență, repet: la noi au fost luate măsuri raționale din timp, spitalele au fost dotate, există suficiente paturi de ATI, suficiente ventilatoare, echipamente de protecție eficiente și suficiente pentru personalul medical, conducătorii sunt înțelepți și grijulii față de noi. Până și domnul Marcel Ciolacu (PSD) se gândește tot la noi și dorește să ne vaccineze (cu forța dacă nu înțelegem de vorbă bună).”

Sursa: Facebook


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Coronavirus în Constanța: 721 de persoane în carantină, 201 în izolare, Amenzi de 5,85 milioane lei

sâm apr. 11 , 2020
Prefectura Constanța a prezentat situația actualizată legată de COVID-19, la nivelul județului. Bilanțul este următorul: 56 de persoane vindecate, 721 de persoane carantinate, respectiv 201 persoane aflate în izolare la domiciliu. De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii […]
coronavirus constanța

V-ar putea interesa și: