Verdictul pentru IPS Teodosie, pe 14 februarie. Procurorii au cerut închisoare cu suspendare

IPS Teodosie lumina inviere
IPS Teodosie, pe malul Mării Negre, imediat ce a coborât din barcă, ținând în mâna stângă lumina adusă din Ierusalim

Verdictul în cazul Nazarcea, în care este inculpat IPS Teodosie, Teodosie Petrescu, pe numele de mirean, va fi dat pe 14 februarie.

Procurorul a cerut, la ultimul termen de la ICCJ în dosarul lui ÎPS Teodosie, închisoare cu suspendare pentru toți inculpații. IPS Teodosie a fost achitat în primă instanță, la Curtea de Apel Constanța, dar decizia nu a fost definitivă, acum judecându-se apelul.

„Avem încredere în actul de Justiție și că va fi o decizie corectă. Nu mă simt afectat, pentru că Biserica are istoric în acuzarea pe nedrept”, a declarat IPS Teodosie, la ieșire din sala de judecată.

Procesului lui Teodosie Petrescu a început în urmă cu trei ani.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”, susţinea DNA într-un comunicat de presă remis cu ocazia trimiterii prelatului în judecată.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

În aceeaşi cauză au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceştia fiind acuzaţi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

NEREGULI GRAVE la Primăria Agigea descoperite de Curtea de Conturi. Abateri de peste 10 milioane lei!

vin ian. 31 , 2020
Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave la Primăria Agigea, în urma controalelor efectuate. Abaterile financiar-contabile constatate au fost de peste 10 milioane de lei. Mai exact, 10.057.000 lei. Neregulile sunt din categorii care te fac să te întrebi cum este posibil ca astfel de lucruri să se întâmple. De […]
cristian maricel cirjaliu primar agigea

V-ar putea interesa și: