În campania electorală, Vergil Chițac îl făcea cu ou și cu oțet pe primarul de atunci pentru că nu explică bugetul orașului.
Din declarațiile sale putea reieși că nici el nu îl înțelege sau nu are timp să-l aprofundeze.
„Bugetul nu este publicat de o manieră atractivă, cu excepția a 1% din oameni care au avut de a face cu bugetele, când citești bugetul nu înțelegi nimic. Este o succesiune de tabele, coduri, deci omul simplu nu înțelege lucrul acesta.”, declara candidatul la Primăria Constanța.
Avea dreptate. Bugetul era prezentat pe site, într-un format PDF în care nu era disponibilă nici măcar funcția de căutare. Nici vorbă de o prezentare succintă, pe înțelesul tuturor, în care să ni se spună cât se încasează și pe ce cheltuie. De ce să făcea așa? Poate din inerție, poate din lene, poate pentru că cei care ne conduceau nu voiau să vedem cum ne cheltuie banii, ca să nu-i tragem la răspundere.
Am intrat în al treilea an de când Vergil Chițac este primar. Nu s-a schimbat nimic!
Ieri s-a votat bugetul pe 2023. A fost prezentat pe site în același format pdf în care funcția de căutare este indisponibilă. Are peste 400 de pagini, deci este greu de citit. Nu am văzut nicio prezentare succintă.
Nu ne-a explicat primarul nici care vor fi investițiile, nici de ce bugetul este construit cu o gaură imensă (cheltuieli mai mari decât veniturile), nici de ce anul trecut a avut excedent, deci nu a cheltuit toți banii.
În campanie era foarte nervos când Primăria Constanța rămânea cu bani necheltuiți: „Nu se poate ca noi să digerăm asta. 193 de milioane este un excedent inadmisibil. Adică ce, Constanța nu avea nevoie să cheltuiască 193 de milioane?”
Acum tace, deși bugetul Constanței pe 2022 a avut un excedent de 66.841.000 lei. Oare acum nu este inadmisibil?
V-ar putea interesa și: Primarul Vergil Chițac recunoaște: „Constanța este în faliment. Cu atât mai mult față de anii trecuți”
Cluj, un exemplu
Vă amintiți probabil că în campanie Vergil Chițac s-a dus să ia lumină de la Cluj și Oradea. Ei bine, primarul din Cluj, Emil Boc, face ce a promis Chițac că face, dar nu face. Prezintă bugetul pe înțelesul tuturor, cu bunele și relele sale, pentru că sunt banii oamenilor, ei achită taxe și impozite și trebuie să știe pe ce sunt cheltuiți. E o chestiune de bun simț. Puteți vede AICI cum face Primăria Cluj.
O administrație nu poate fi eficientă dacă nu este transparentă, iar Primăria Constanța nu este deloc transparentă.
Opinie
Nu pot să nu remarc faptul că unii din colegii de partid ai primarului ne spun, pe Facebook, ce buget bun avem.
„Constanța are un buget echilibrat, votat în unanimitate pentru al doilea an, de toate forțele politice din Consiliul Local. Este bine că toți actorii politici au înțeles că un buget centrat pe investiții va asigura orașului nostru o nouă etapă de dezvoltare.”, a declarat singurul senator PNL, Septimiu Bourceanu.
Nici el nu a prezentat însă detalii. Ar trebui să îl credem pe cuvânt.
Sper că citește acest text domnul senator și va veni într-o emisiune să vă explice pe larg de ce este un buget echilibrat. Așa o fi, dar, cum spunea și primarul, numai 1% îl pot înțelege, deci trebuie explicat.
Oricum el nu are nici o atribuțiune, toate și le-a delegat adjuncților și consilierilor.
Dar în schimb insistă să monteze roata panoramică în portul Tomis (așazisă roata lui Făgădău, fostă în piața Ovidiu) deși nu are autorizație.