Vergil Chițac, PNL, a numit un fost USR-ist la conducerea Clubului Sportiv Municipal

Începând din 8 ianuarie 2025, din dispoziția primarului Vergil Chițac, noul președinte al Clubului Sportiv Municipal Constanța este Mihai Ochiuleț.

Ochiuleț a fost consilier municipal USR, un partid pe care primarul liberal îl urăște. A fost însă de ajuns ca USR să-l excludă din partid pentru ca Vergil Chițac să-și schimbe la 180 de grade atitudine.

Mihai Ochiuleț vine la conducerea CSM după ce fostul director, Andrei Talpeș (fost Alecu) a fost demis de către consilierii municipali, profund nemulțumit de activitatea acestuia și de starea în care a ajuns clubul.

Noul director a explicat, într-o postare pe rețelele de socializare, ce îl recomandă pentru acest post.

Iată ce spune:

„De mic, sportul a fost viața mea. În adolescență am practicat volei, înot și fotbal. Am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu o bursă de studiu Erasmus în Franța, la Caen. Înainte de a fi consilier local, am coordonat activitatea bazelor sportive Tenis Club Easy și Tenis Club Bright, iar după ce m-ați ales să vă reprezint în Consiliul Local Municipal m-am numărat printre miile de suporteri înfocați ai sportivilor și echipelor constănțene care ne reprezintă cu cinste în competițiile naționale și internaționale, inclusiv din calitatea de membru în Consiliul de Administrație al CSM.

Așadar, pot spune că, până acum, am acumulat experiență sportivă din teren, din tribună și din scaunul de conducere, experiență care sunt convins că îmi va folosi și pe care sunt hotărât să o folosesc în noua postură.

Știu bine în ce mă bag, niciodată nu mi-a fost frică de greu. Am certitudinea că, împreună cu profesioniștii din interiorul clubului, alături de echipa pe care o voi aduce și de conducerea administrației locale, vom depăși cu bine momentele complicate, vom redresa financiar clubul și vom reveni în top la toate disciplinele.

Întrucât activitatea mea va fi centrată pe transparență, eficiență, corectitudine și performanță, vă voi prezenta în viitorul apropiat ce am găsit, ce vreau să fac și cu cine.

Cu Dumnezeu înainte!

Hai CSM!”

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Cazinoul din Constanța va fi redeschis la jumătate lunii februarie - imagini superbe din interior

mie ian. 8 , 2025
Cazinoul din Constanța este la un pas de redeschidere. A fost demarat procesul de recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României, a anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației „Lucrările au fost demarate în 2020, implementate și desăvârșite de fiecare Guvern care a urmat, inclusiv […]

V-ar putea interesa și: