Avertizări meteorologice extreme în municipiul Constanța. Atenționările emise de Administrația Națională de Meterologie sunt următoarele:
Cod Galben-valabil în intervalul 25 noiembrie 2023, ora 10:00 – 26 noiembrie 2023, ora 18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 60…75 km/h.
Cod portocaliu-valabil de astăzi 25 noiembrie, ora 10:00 – până mâine 26 noiembrie, ora 18:00.
În perioada de timp menționată vor fi precipitații abundente, se vor acumula cantități de 50…60l/mp și izolat 70 l/mp. Începând din această noapte de sâmbătă spre duminică ( 25/26 noiembrie ) vor predomina ninsorile. Va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
În urma acestor avertizări venite din partea meteorologilor, vă rugăm să evitați deplasările și să rămâneți la domiciliu.
„Am convocat Comitetul Local de Situații de Urgență și împreună cu membrii echipei vom acționa pentru a veni în sprijinul comunității. Îi asigur pe constănțeni că toate sesizările au fost preluate și vor fi soluționate. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a stabilit măsuri rapide pentru a gestiona situația din teren. Echipele Primăriei, cele ale societăților prestatoare de servicii publice, precum și cele ale ISU Dobrogea sunt mobilizate pentru intervenții continue până la rezolvarea tuturor problemelor semnalate. Pentru moment, se intervine pentru decolmatarea gurilor de canalizare de frunzele care ar împiedica scurgerea apei, iar echipele societăților care întrețin copacii vor fi pregătite pentru a interveni în cazul în care rafalele de vânt vor doborî copaci. De asemenea, atunci când temperaturile vor scădea și va fi necesar, utilajele vor fi pregătite pentru a împrăștia material antiderapant. Siguranța dumneavoastră este prioritară pentru municipalitatea constănțeană!”, a declarat ărimarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.
Primăria vă roagă să evitați zonele periculoase, precum cele cu copaci, stâlpi, și panouri publicitare. De asemenea, să nu opriți/staționați în apropierea copacilor sau a zonelor afectate pentru a putea interveni rapid pentru remedierea situației de fapt din teren.. Fiți precauti si raportați orice problemă la dispeceratul Primăriei și la numerele de telefon indicate.
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 0737552271