În 1983, administratorii muzeului „J. Paul Getty” din California, SUA, primesc vizita unui negustor de artă, care le pune în față un kouros. O statuie reprezentând nudul unui bărbat, din marmură, datând din secolul XI î.H.
Nu mai erau decât circa 200 în lumea, majoritatea într-o stare proastă. Aceasta arăta „aproape perfect conservat”.
Povestea statuii este fabuloasă și o descrie autorul Malcom Gladwell, în lucrarea „Blink”. Curatorii muzeului au fost circumspecți, dar vânzătorul le-a pus la dispoziție inclusiv documente care atestau că, de prin 1950, statuia se alfa într-o colecție privată a unui milionar elvețian. Un geolog de la Universitatea din California, Stanley Margolis, prelevat o mostră cu diametru de un centimetru și a analizat-o folosind un microscop cu electroni, un spectometru de masă, difracție cu raze X și fluorescență cu raze X.
„Concluzia lui Margolis a fost că statuia era lucrată în marmură domolitică din vechea carieră Cape Vathy din Insula Thasos, iar suprafața ei era acoperită cu un strat subțire de calcit – un aspect esențial, susținea Margolis, deoarece dolomita se transformă în calcit abia în decursul a sute, dacă nu mii de ani. Cu alte cuvinte, statuia era antică. Nu era vreun fals contemporan”, scrie Malcom Gladwell.
După 14 luni de investigații, cei de la muzeul din Getty au cumpărat statuia. În 1986 au expus-o public, iar ziarele au scris articole înălțătoare. Iată un exemplu:
„Zeu sau muritor, el întruchipează întreaga energie radioasă a adolescenței artei vestice”.
Ceva era însă în neregulă.
Frederico Zeri era membru în Consiliul de Administrație al Muzeului Getty.
„A văzut pentru prima dată statuia în studioul de restaurare. A rămas surprins în timp ce se uita la unghiile statuii. Nu putea spune exact de ce, dar ceva nu părea deloc în regulă.”, scrie Gladwell.
A urmat Evelyn Harrison, unul dintre cei mai mari experți din lume în sculptura greacă. Un reprezentant al muzeului a dezvelit statuia și i-a spus că în curând va aparține muzeului. Răspunsul lui Evelyn a venit brusc.
„Îmi pare rău să aud asta.”
Nu putea spune de ce, exact, dar avea o bănuială. Peste câteva luni, statuia este văzută de Thomas Hoving, fost director al Muzeului de Artă Contemporană din New York. Primul cuvânt care îi vine în minte când vede statuia a fost „proaspăt”.
„Era proaspăt – foarte proaspăt”, a declarat el, apoi.
Evident, nu este un cuvânt potrivit pentru o statuie veche de 2.000 de ani. Angelos Delivorrias, directorul muzeului Benaki, din Atena, a spus, din primul moment când a văzut-o, că e un fals. Dincolo de chestiunile tehnice privind calitatea marmurii din Thasos, el spune că a simțit o „repulsie intuitivă” la vederea ei.
„Muzeul Getty, susținut de o armată de avocați și oameni de știință, la finele unei investigații epuizante, ajunsese la o concluzie, în timp ce unii dintre cei mai renumiți experți în sculptura greacă susțineau cu totul și cu totul altceva – doar la vederea statuii și bazându-se pe propria „repulsie intuitivă”. De partea cui era dreptatea?”, scrie Gladwell.
A urmat o altă investigație, care a scos la iveală unele nereguli în ceea ce privește actele statuii. Un alt specialist a ajuns la concluzia că suprafața unei statui de marmură dolomitică poate fi învechită în doar câteva luni, folosind mucegai de cartof. În catalogul Getty se află o statuie a kouros-ului, cu adnotația „aproximativ 530 î.H. sau un fals modern”.
Experții amintiți aici nu au avut nevoie decât de două secunde, adică de o singură privire aruncată în fugă, pentru a înțelege mai mult despre esența statuii decât echipa de la Getty, după 14 luni de investigații complexe, bazate pe acte și pe aparatură de investigație de ultimă oră.
Concluzia autorului, după 276 de pagini extraordinare?
„M-am concentrat pe cele mai mici componente ale vieții cotidiene – pe conținutul și originea acelor mici impresii și concluzii spontane care ies la suprafață atunci când întâlnim pe cineva pentru prima oară, când ne confruntăm cu o situație complexă sau când trebuie să luăm o decizie în condiții de stres. Cred că ar trebuie să fim mai atenți la acele clipe fulgurante. Dacă am pune laolaltă toate aceste mici schimbări, am obține o altă lume, mai bună și mai fericită”.
Am citit „Blink” în urmă cu câțiva ani și de atunci încerc să pun această teorie în practică. Primele două secunde, prima impresie – cât de mult contează? Cât de mult te poți baza pe simțurile tale, pe intuiție, și cât pe experiență și calcul rece?
Dacă vorbim despre dragoste, lucrurile sunt simple, în aparență. Există cazuri când două persoane se privesc pentru prima dată în ochi și știu, încă de atunci, că între ei este o legătură. Simt că își aparțin unul altuia, fără să se fi cunoscut, acel sentiment de „dragoste la prima vedere” pe care norocoșii îl experimentează.
Dar când vorbim de politică, luăm în considerare instinctul sau calculul rece? Probabil că instinctul pentru că, dacă le analizăm activitatea, aproape nimeni nu ar merita votat.
Intuiția aceasta de a ști ce este mai bun pentru noi cred că o putem folosi, așa cum spunea și Malcom Gladwell, în a ne face viața mai bună. A noastră și a celor din jur. Nu-ți trebuie decât două secunde de gândire pentru a ști ce este mai bun pentru tine, în viața aceasta. Nu-ți trebuie decât două secunde pentru a ști care sunt lucrurile novice din viața ta, lucruri despre care știi că trebuie să scapi. Primul gând pe care îl ai când te trezești dimineață este, cel mai probabil, gândul cel bun. Așa cum, în cazul kouros-ului, specialiștii au știut imediat că ceva e în neregulă, așa știm și noi că multe lucruri din viața noastră sunt în neregulă. Simțim aceeași „repulsie intuitivă” la adresa multor acțiuni, fapte și oameni din jurul nostru.
Am mai scris despre acest subiect, dar nu mi se pare niciun altul la fel de important: ar trebui să aruncăm din viața noastră tot balastul pe care îl târâm în noi și după noi, să renunțăm la toate lucrurile triviale și să ne concentrăm pe ceea ce este important.
Ce este important pentru voi?
În două secunde, unul sau mai multe răspunsuri v-au trecut prin minte.
Acestea sunt lucrurile importante, pentru care merită să luptăm. Numai ele. Restul nu contează.
