Viceprimarul Dumitru Babu își cere scuze: „Lumea este a celor care fac și își asumă ceea ce fac”

dumitru babu

Dumitru Babu, viceprimar al municipiului Constanței, și-a cerut scuze, public, după ieșirea verbală la adresa unui jurnalist.

„Îmi cer scuze față de toți cei care s-au simțit jigniți sau lezați în urma dialogului pe care l-am purtat ieri cu un jurnalist. Intenția mea nu a fost de a jigni breasla,ci de a transmite un mesaj că lumea este a celor care fac și își asumă ceea ce fac, însă formularea acestui mesaj a fost greșit înțeleasă.”, a scris viceprimarul pe pagina sa personală de Facebook, miercuri seară.

Reamintim că viceprimarul i-a spus unui ziarist, care a solicitat un punct de vedere referitor la scandalul izbucnit din cauza construirii unui bloc peste vestigiile Cetății Tomis că „face umbră pământului degeaba” și că „așa sunteți voi, ăștia care vreți să schimbați lumea”.

Reacția sa a fost taxată dur de președintele PSD Constanța, Felix Stroe.

„Este absolut impardonabil ca un viceprimar, membru al Partidului Social Democrat, care a primit girul și încrederea partidului să ocupe o funcție atât de importantă în administrație, să se exprime în acest mod a adresa unui ziarist. PSD respectă presa și consideră că prea este principala armă a democrației. Nu voi fi niciodată de acord cu asemenea manifestări”, a declarat Felix Stroe pentru Constanța 100%.

A subliniat că dezavuează astfel de atitudini și a punctat că va lua măsuri în cazul repetării.

„La următorul derapaj, vom lua cele mai severe măsuri, până la excluderea din partid”, a mai spus președintele PSD Constanța.

Dialogul dintre viceprimarul Constanței și ziarist a avut loc atunci când jurnalistul a solicitat o declarație referitoare la scandalul legat de construirea unui bloc de patru etaje deasupra unor vestigii istorice ale Cetății Antice Tomis.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ANAF vă recomandă să folosiți Spațiul Privat Virtual

joi ian. 30 , 2020
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii că Ministerul Finanţelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală pun la dispoziţia contribuabililor serviciul online Spaţiul Privat Virtual (SPV). Prin intermediul Spaţiului Privat Virtual contribuabilii au posibilitatea de a obţine online documente precum: adeverinţe de venit, certificate de atestare fiscală, […]
anaf

V-ar putea interesa și: