Președintele PRO România, Victor Ponta, a declarat într-o conferință de presă în Constanța, întrebat fiind ce crede despre extrădarea lui Radu Mazăre,că, de fiecare dată când poliţia se apropie de Liviu Dragnea, liderul PSD mai dă pe câte unul din camarazii săi.
Victor Ponta a fost întrebat dacă se delimitează de Radu Mazăre, spunând:
„Nu. Nu am niciodată prea buni prieteni după cum ştiţi. Pe de altă parte, în niciun caz nu o să mă vedeţi bucurându-mă de răul lui Radu Mazăre. Cred că i se întâmplă ceea ce li s-a întâmplat şi altora. Vă spune ceva numele de Vali Preda? Secretar de stat, tot de aici din Constanţa. Domnul Dragnea, exact ca în Narcos, de fiecare dată când se apropie poliţia de el, dă pe câte unul din camarazi. Nu pot decât să o felicit pe doamna Birchall care a muncit în weekend şi a tradus cu mâna ei documentele”.
Acesta a ținut să povestească o întâmplare din 2015, atunci când Nicuşor Constantinescu, pe acea vremea numărul doi în organizaţia judeţeană a PSD Constanţa, i-a spus lui Ponta că îl va vota pe Liviu Dragnea în fruntea partidului deoarece le-a promis că îi scapă de închisoare.
„2015, Palatul Parlementului, vot în CEx-ul PSD, cine preia conducerea după mine: doamna Rovana Plumb sau domnul Dragnea. Eu o susţineam pe Rovana, ceea ce rezultă că nu am mână bună, dar nu ăsta era subiectul. A venit la vot Nicuşor Constantinescu, nu a venit Radu, şi mi-a zis: nu te supăra pe noi, noi votăm cu Dragnea, că Dragnea a zis că ne scapă de închisoare. Şi i-am zis: chiar nu mă supăr. Te înţeleg că votaţi cu Dragnea, dar chiar crezi că vă scapă? Domnule, a jurat, ne scapă sigur. Nicuşor Constantinescu e de trei ani în închisoare, Radu Mazăre, Vali Preda, Sevil Shhaideh e în judecată, soţia lui Drăghici, care semnează hârtii, condamnată. O să urmeze şi Vâlcov în curând. Cred că s-a prins şi el că nu mai scapă, că aţi văzut că nu a mai apărut în ultima lună, s-a prins şi el că-l dă Dragnea din barcă. Exact ca în Narcos, îi va da pe toţi Dragnea, ca să scape el. Le-a promis cu amnistii, cu graţieri, cu poveşti, coduri. Nu va face nimic pentru ei”, a spus liderul PRO România.
Întrebat de Constanța 100% dacă Dragnea va scăpa, Ponta a răspuns:
„Nu aţi văzut finalul de la Narcos? Acela este răspunsul”.
În film, ca și în realitate, Pablo Escobar este prins și ucis de forțele de ordine din Columbia, după o lungă urmărire.
Ponta a precizat că în dosarul în care a fost condamnat Valentin Preda, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, condamnat la patru ani de închisoare, era vizat Liviu Dragnea.
„Din păcate, eu nu am crezut că în România vom trăi situaţia în care oamenii merg la închisoare şi tac din gură. Vali Preda, ştiu foarte bine ce s-a întâmplat acolo şi cum a scăpat Dragnea de flagrant. L-au luat pe Vali Preda. Vali Preda ducea un aparat de fotografiat cu documentele pentru Dragnea. Dragnea nu e nici măcar martor în dosarul ăla”, a afirmat Ponta.
Fostul premier a apreciat că lui Radu Mazăre nu îi vine să creadă că guvernul lui Liviu Dragnea a făcut demersuri ca să stea la închisoare.
„Lui Mazăre probabil nu îi vine să creadă că Guvernul domnului Dragnea, al prietenului lui Liviu, se ocupă să stea în închisoare. Poate înţeleg şi alţii. (…) Să nu îmi spuneţi că pe doamna Birchall a apucat-o independenţa şi s-a revoltat contra lui Dragnea. Fiţi sigură că primul pe care l-a sunat a fost Dragnea: Şefu, ce facem? Adu-l pe ăla să-l băgam la închisoare să mai treacă o săptămână, să uite lumea”, a mai spus liderul PRO România.
Ponta a mai spus că ştirea zilei pe 20 mai va fi aducerea în ţară a lui Mazăre, şi nu procesul lui Liviu Dragnea.
„Ce ştire va fi pe 20: Procesul lui Dragnea de la ÎCCJ sau aducerea lui Radu Mazăre? Îl aduce mâine ca să nu vorbiţi dumneavoastră despre procesul lui de pe 20 mai. Ştiţi ce va fi mâine? Îl mai amână, se pensionează judecătoarea, o ia de la capăt, se prescrie şi mâine toată România o să vorbească despre Radu Mazăre adus în cătuşe, nu o să vorbească despre faptul că procesul lui Dragnea se va amâna încă o dată şi nu o să păţească nimic Dragnea. Credeţi că are vreo problemă să îl lase pe Mazăre în închisoare şi el să scape? Mai era cineva tot de aici din zona Constanţa, care l-a lăsat pe fratele lui în închisoare (n.r. se referă la Traian Băsescu”, a mai declarat Ponta la Mamaia.
Victor Ponta a precizat că și-a dat seama de intențiile și caracterul lui Liviu Dragnea în ianuarie 2017, când a apărut Ordonanța 13, cu care Ponta spune că nu a fost de acord. Atunci a fost momentul definitiv de ruptură dintre cei doi.
„I-am spus: Liviu, a fost vorba în 2016 că luptăm cu abuzurile, că magistrații care greșesc răspund, că cei care iau șpagă se duc la închisoare. Nu a fost vorba că facem majoritate ca să scapi tu. Eu am ieșit și am criticat Ordonanța 13. Să știți însă la trombonit omul e foarte bun. Ne-a păcălit pe toți. Acum, cei care mai rămân nu cred în minciunile lui Dragnea, pur și simplu se vând pentru funcții și bani”, a conchis Victor Ponta.