VIDEO Cea mai aberantă taxă din România, tratată de consilierii locali cu… colinde și nepăsare

Consiliul Local Năvodari, întrunit în ședință, în decembrie 2018 (foto: Constanța 100%)

Am spus-o și o repetăm: să impui unei firme o taxă de două milioane de euro, pentru așa-zisa ocupare a unui teren de 4.800 mp cu materiale de construcții, este ceva atât de nefiresc și revoltător încât ni se pare că orice comentarii sunt de prisos.

Da, la acest lucru se reduce un conflict dintre Primăria Năvodari și Somaco Construct, o firmă care a construit câteva vile turistice în localitate și care a consolidat o parte din malul din fața lor, care se surpa și punea în pericol integritatea imobilelor, consolidare care s-a făcut cu acordul de principiu al Apelor Române. Cine a impus taxa? Primăria condusă atunci de Nicolae Matei, un primar care a făcut pușcărie după ce a fost condamnat penal. Să vă reamintim pentru ce: în perioada iunie – octombrie 2012, Nicolae Matei i solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.

„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit nici un ban”, au spus procurorii DNA.

La ultima ședință de Consiliu Local din Năvodari, care a avut loc în decembrie 2018, juriștii Somaco Construct s-au prezentat în fața consilierilor locali pentru a le prezenta cum stau lucrurile. A fost prezentă și avocata Primăriei Năvodari, care le-a expus acestora, așa cum era normal, și punctul de vedere al instituției. La finalul acestui articol puteți vedea înregistrarea declarațiilor, realizată de Constanța 100%.

Aceasta a declarat, printre altele, că Primăria Năvodari a încercat executarea silită a unor imobile care nu sunt pe raza unității administrativ teritoriale Năvodari. A mai spus că Somaco SA, apreciind că constatările realizate în anul 2012 asupra acestor ocupări sunt nelegale, nefondate și realizate în fals, au formulat mai multe plângeri penale împotriva persoanelor fizice care au participat la emiterea actului administrativ.

„Plângerile penale au obținut mai multe soluții, printre care și soluții de clasare, dar, în cadrul soluțiilor de clasare, s-a stabilit că există fapta de fals, dar nu mai poate fi sanționată”, a spus avocatul.

Nu mai poate fi aplicată pentru că fapta penală s-a prescris. Pe cale de consecință, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a formulat o cerere de desființare o cerere a deciziei de impunere din 2012. Judecătorul de cameră preliminară a desființat acest înscris, a spus avocatul primăriei, care a precizat că primăria nu a participat la procesul penal, pentru că au fost citate numai persoane fizice. Primăria Năvodari a emis o contestație, care va fi judecată în data de 14 ianuarie 2018.

„Din punctul meu de vedere, încă ne mai judecăm”, a conchis avocatul primăriei.

Este pentru prima dată, din știința noastră, când Primăria Năvodari recunoaște aceste lucruri: recunoaște, prin avocatul său, că taxa de două milioane de euro a fost desființată în cadrul unui proces penal.

Consilierii locali știu acum aceste lucruri.

La ședința de consiliu a luat cuvântul și juristul Somaco Construct. Am asistat atunci la momente halucinante. În loc să fie atenți și să înțeleagă ce se petrece, reprezentanta firmei, o doamnă, a fost repezită, într-un mod brutal și nepoliticos, de către o angajată a primăriei și de un consilier PNL. Mai mult, nu a fost lăsată să termine tot ce avea de spus.

„Așteaptă copiii afară, în frig, de patru ore să colinde”, a spus o angajată a primăriei, care a dat drumul imediat la colinde, de pe un CD player.

Curios, noi ajunsesem cu 30 de minute înainte de începerea ședinței și nu era niciun copil pe holul Casei de Cultură din Năvodari, unde s-a ținut ședința. Primarul Florin Chelaru nu intervenit în tot acest circ de prost gust, deși la mijloc este vorba despre o taxă de două milioane de euro și de procese penale, ci a accept cu mare îngăduință intervenția abruptă a angajaților plătiți din bani publici. A ascultat apoi în picioare, cu zâmbetul pe buze și mare interes, colindele copiilor. Niște colinde frumoase, care ne-au plăcut și nouă, pentru care îi felicităm pe copii și pe profesorii lor. Nu putem să nu comparăm această imagine cu cea a primarului care, în timp ce vorbea jurista Somaco Construct, își cerceta de zor telefonul.

Revin la consilierii locali. Mulți dintre ei, probabil, vor să fie elvețieni în acest caz, adică neutri. Nu se poate. Consilierii locali au drepturi, dar și obligații. Când magistrații îți spun că s-a încălcat legea, nu bagi capul în nisip, ca un struț, ci aperi legea.

Desigur, consilierii locali trebuie să știe faptul că terenul de 4.646 de metri pătrați fusese consolidat în anul 2007 de firma Somaco Construct SRL. Că nu este vorba despre un depozit de materiale de construcții, ci de o platformă din piatră și nisip. Se poate vedea cu ochiul liber sau pot citi rapoartele numeroaselor instituții care au certificat acest lucru, de la Curtea de Conturi a României la Comisia pentru petiții, cercetarea abuzurilor și combaterea corupției a Senatului României, ca să menționăm numai două. Trebuie să știe și că Primăria Năvodari a aplicat această taxă fiscală retroactiv, a calculat-o inclusiv pentru perioada în care nu a avut terenul în proprietate. Unul dintre ei a spus că,în anul 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, a menținut taxa. Trebuie să știe că acea decizie a fost luată pe baza unui raport de expertiză întocmit de către Vasile Moldovanu, care a fost plătit de Primărie și care acum este consilier județean PSD. De asemenea, trebuie să știe și că rechizitoriul este confirmat de procurorul general al Parchetului Curții de Apel, dar și de judecătorul de cameră preliminară.

Desigur, dacă nu ar ști toate acestea, ar trebui să le spună bunul simț că o taxă de două milioane de euro pentru 4.000 și ceva de metri pătrați e imens. Scrie în rapoartele instituțiilor de control ale statului, dacă dumnealor au pierdut din vedere valoarea banilor.

Povestea aceasta a taxei din Năvodari pare desprinsă nu dintr-o Românie care se vrea stat de drept, în care proprietatea este ocrotită și în care investitorii sunt sprijiniți, ci dintr-un film prost, realizat într-o țară în care legea statului a fost desființată și a fost acaparată cu legea intereselor de grup. Dintr-o țară în care un primar, din orice oraș, poate impune taxe de milioane de euro numai pentru așa vor mușchii săi, sau numai pentru că e supărat pe tine pentru că nu a primit ce voia să primească. O țară în care judecători și procurori nu lucrează pentru dreptate, ci sunt mână în mână cu infractorii.

Mai jos puteți vedea înregistrarea din ședința Consiliului Local Năvodari despre care am discutat în acest articol.

Vom reveni.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

FOTO S-a inaugurat RMN-ul din Spitalul Județean Constanța

lun ian. 7 , 2019
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Cătălin Grasa, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, au inaugurat astăzi laboratorul de Rezonanță Magnetică Nucleară. Echipamentele cu care a fost dotat laboratorul au fost achiziționate de către Ministerul Sănătății, cu finanțare din partea Băncii Internaționale pentru […]

V-ar putea interesa și: