VIDEO Elev înjunghiat de un coleg din cauza unui joc online. Ce spun șeful ISJ și directoarea școlii

Directoarea școlii, Mihaela Niculae, spune că totul a pornit de la un joc online

Ieri, în jurul orei 10.15, polițiștii Secției 1 au fost sesizați cu privire la faptul că doi elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 5 au fost implicați într-un conflict.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor, de 14 ani, în urma unui conflict mai vechi, a fost agresat, fiind înțepat cu un cuțit, în coapsa piciorului drept, de către un alt coleg de clasă, în vârstă de 14 ani, în timp ce se aflau în pauză, pe holul școlii.

Minorul rănit a fost preluat de un echipaj de ambulanță, iar în urma verificărilor medicale s-a constatat faptul că nu i-a fost pusă viața în pericol, acesta nefiind internat.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Iată ce spun șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai, și directoarea școlii, Mihaela Niculae.

Conflict dintre cei doi este mai vechi, pe tema unor jocuri online.

Incidentul s-a produs la intrarea în clădire. La școală, copilul a primit recomandarea să stea trei zile acasă.

Agresorul nu a putut explica de ce și-a atacat colegul și părea foarte liniștit.

Ambii elevi au fost înmatriculați în această vară. Unul a venit prin transfer din Tulcea, unul din Ovidiu.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Klaus Iohannis a arătat că are anvergura unui Președinte, așa cum merită România!

joi nov. 21 , 2019
Evenimentele de ieri, având în prim plan dezbaterea președintelui Klaus Iohannis și conferința candidatului PSD, Viorica Dăncilă, au evidențiat și mai puternic, dacă era cazul, prăpastia de educație, profesionalism și integritate dintre cei doi, spune Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța. „Am văzut un interlocutor Klaus Iohannis care s-a ridicat la […]

V-ar putea interesa și: