VIDEO Moment incredibil în Constanța. Un oficial american nu a fost lăsat să vorbească de consulul Republicii Turcia

Abigail Rupp
Momentul când consulul Republicii Turcia în Constanța, Sulhi Turhan, îi spune adjunctului șefului misiunii diplomatice a Ambasadei SUA la București, Abigail Rupp, că discursul său nu este în program (sursă foto: captură Dobrogea TV)

Abigail Rupp, adjunctul șefului misiunii diplomatice a Ambasadei SUA la București, a fost dată jos de pe o scenă, din Constanța, și nu a fost lăsată să vorbească de către consulul Republicii Turcia în Constanța.

Momentul incredibil s-a petrecut în cadrul evenimentului „Săptămâna Naşterii Profetului Muhammed”. Înainte să-și înceapă discursul, consulul Republicii Turcia în Constanța, Sulhi Turan, a venit spre scenă și i-a spus oficialului american Abigail Rupp că programul evenimentului este încărcat și că nu se mai regăsește pe lista vorbitorilor!

„Ne pare rău, dar discursul nu este în program”, a spus acesta.

Abigail Rupp a fost nevoită să se supună și a mai apucat să spună, la microfon, atât:

„Mulțumesc pentru ospitalitate”.

A spus-o în limba română.

În sală se aflau sute de reprezentanți ai cultului musulman, dar și ministrul secretar de stat din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, consilierul pe servicii de religie din cadrul Ambasadei Turcia la București, Yunus Akkaya, și primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Scena a fost surprinsă de o echipă a Dobrogea TV.

„Săptămâna Naşterii Profetului Muhammed”

Muftiatul Cultului Musulman din România în colaborare Ataşatul pentru Servicii Religioase si Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, a organizat, în data de 18 noiembrie 2019, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” o suită de manifestări cultural religioase, prilejuită de celebrarea anuală a sărbătorii „Săptămâna Naşterii Profetului Muhammed (PbuH)”.

​Manifestările, reunite sub egida “Săptămâna Naşterii Profetului Muhammed (PbuH)”, debutează  cu un simpozion cultural religios, dedicat acestui  eveniment magistral din istoria Islamului. Vor susţine prelegeri: Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, precum şi invitatul din Republica Turcia, prof. univ. dr. Fatih Kurt, (reprezentant al DIYANET-ului – Ministerului Cultelor din Republica Turcia) si Dr. Doc. Fatih Koca.

​Subiectul de anul acesta al simpozionului cultural religios dedicat Săptămânii Naşterii Profetului Muhammed (PbuH)”, a fost „PROFETUL ȘI IMPORTANȚA FAMILIEI ÎN ISLAM”.

Evenimentul a debutat prin recitarea unor versete din Coranul cel Sfânt. În cadrul simpozionului a fost proiectată o prezentare a vieţii şi activităţii Profetului Muhammed (pbuh), iar dr. Fatih Kurt a suţinut o conferinţă ce evocă personaliltatea Profetului. De asemenea, a fost susţinut un recital de cântece religioase (ilahiuri) dedicate Profetului Muhammed (PbuH) de către dr. doc. Fatih Koca si Grupul de cantari religioase, Dobruca Ilahi Grubu, al Muftiatului Cultului Musulman din Romania. ​

​Astfel de manifestări cultural religioase dedicate Săptămâni Naşterii Profetului Muhammed (PbuH) au loc în toate țările balcanice şi sunt organizate de către muftiate.

Relații încordate între SUA și Turcia

Relațiile dintre SUA și Turcia sunt încordate de câțiva ani.

Turcia a cerut în mod repetat extrădarea predicatorului Fethullah Gulen, care trăiește în America și este considerat unul din principalii adversari ai președintelui Recep Tayyip Erdogan. Recent, Statele Unite au avertizat Turcia să oprească operațiunile militare din nordul Siriei. Washingtonul a amenințat cu sancțiuni administrația lui Erdogan, dacă nu stopează ofensiva.

UPDATE 20 noiembrie


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Poliția Locală amendează constănțenii care și-au montat centrale pe gaze fără autorizație de construire

mar nov. 19 , 2019
Poliția Locală, structură a Primăriei Constanța, a început să amendeze constănțenii care și-au montat centrale de gaze fără autorizație de construire emisă de Primăria Constanța. Mai mulți constănțeni ne-au declarat că au primit deja contravențiile. „În zona Tocadero a început amendarea posesorilor de centrale pe gaz cu toate ca legea […]
politia locala constanta

V-ar putea interesa și: