Preşedintele Klaus Iohannis a susținut o declaraţie de presă, miercuri, la Palatul Cotroceni, în care ne-a îndemnat să stăm acasă.
„Stați acasă, altfel după sărbători vom avea înmormântări!”, a transmis acesta.
„Este regretabil să observăm şi în viaţa noastră şi în viaţa publică că, de multe ori, cele mai bune intenţii creează cele mai mari complicaţii, aşa se pare că se întâmplă şi cu un aşa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă. Probabil intenţiile sunt foarte bune, dar nu s-a înţeles foarte bine ce se doreşte acolo. Mulţi români au înţeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm, iar explicaţiile care s-au dat au fost prea optimiste. Peste câteva minute, voi începe o şedinţă cu premierul Orban, ministrul Vela, alţi miniştri şi consilieri. În cadrul acestei şedinţe, voi solicita premierului Orban şi ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească dacă vor o formulă care respectă principiul ‘Staţi acasă’, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care, evident, respectă toate ordonanţele militare”, a anunţat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a făcut apel la români să stea acasă, arătând că nu este cazul să existe o relaxare.
„Astăzi suntem în prima zi din starea de urgenţă prelungită şi, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem între timp peste 7.200 de cazuri de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de persoane care au murit, avem de ieri până azi 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci, nici vorbă de relaxare şi, ca să fie foarte, foarte clar ce am spus ieri şi poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este staţi acasă!”, a afirmat şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis urmează să aibă o şedinţă privind măsurile care se impun în contextul prelungirii stării de urgenţă cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.