Arhiepiscopul Tomisului, IP Teodosie, a transmis un mesaj astăzi, în Joia Mare.
Este ziua în care s-a sfințit pâinea numită paști, adică acea pâine stropită cu vin și consumată de creștini în primele zile pascale.
Pâinea, tăiată în bucăți asemenea anafurei este așezată în straturi în coșuri sau vase curate, apoi este stropită cu vin. Pâinea este binecuvântată de către preot printr-o rugăciune specială și consumată în locul anafurei. După ce în prima parte a rugăciunii se amintește de ieșirea din robia egipteană și de mielul care îl prefigura pe Mielul „Cel ce de bunăvoie S-a junghiat pe cruce”, se cere binecuvântarea Domnului asupra celor care o vor mânca, iar puterea lui Dumnezeu să alunge bolile și neputințele.