Trei elevi nevăzători au primit din partea Primăriei Municipiului Constanța ajutoare financiare în cuantum de peste 20 de mii de lei fiecare pentru achiziționarea unor dispozitive speciale ce asigură suport audio și limbaj Braille la computer, tabletă sau smartphone, a anunțat instituția, printr-un comunicat de presă.
„Copiii cu astfel de deficiențe reușesc cu ajutorul acestor sisteme care decodează informația vizuală și o prezintă într-o manieră accesibilă pe cale vizuală și tactilă, să depășească limitele impuse de dizabilitate, să își întărească performanțele de învățare, comunicare, dezvoltare personală, independență și mobilitate. Cei care au beneficiat de aceste ajutoare financiare pentru astfel de dispozitive care nu sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, au vârste cuprinse între 8 și 15 ani.”, se arată în comunicat.
„Copiii cu astfel de probleme reușesc în această modalitate să își continue studiile. Pentru astfel de ajutoare financiare se depune o cerere la Direcția de Asistență Socială care este analizată în baza unei anchete sociale. Până acum, pe acest gen de probleme Primăria Municipiului Constanța a acordat 3 ajutoare care depășesc 20 de mii de lei fiecare”.
Emil Mereuță, directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Constanța
„Este un ajutor foarte mare, noi nu ne permiteam să cumpărăm un astfel de aparat. Este foarte util, îl va ajuta inclusiv la examene”, a declarat mama unuia dintre beneficiari.
Biroul de Comunicare al Primăriei Constanța a realizat și un interviu cu unul dintre copii. Îl puteți vedea mai jos.