Stelian Cristian Ion vrea să candideze la Primăria Constanța și a vorbit despre punctele sale tari și slabe în emisiunea „Realitatea locală” difuzată de Dobrogea TV în data de 8 ianuarie 2020. (Video la finalul acestui articol)
Acesta a negat zvonurile potrivit cărora și-ar dori să fie mai mult parlamentar decât primari. A vorbit despre motivele care l-au împins în această cursă, dar și despre câteva aspecte mai controversate din trecutul său: faptul că a primit 10.000 de euro de la un dezvoltator imobiliar pe care l-a dat în judecată și faptul că a fost, vreme de 12 ani, avocatul RAEDPP, regie a Primăriei Constanța unde lucra chiar mama sa.
„Dacă cineva vede primirea unei despăgubiri ca pe o chestiune imorală, da, poate face o astfel de apreciere. Din punctul meu de vedere, cine cauzează un prejudiciu sau o pagubă altcuiva trebuie să îl despăgubească. Unii confundă lupta mea împotriva abuzurilor făcute de administrația publică prin a da autorizații pe spațiile verzi cu acest proces privat, în care eu însumi și familia mea am fost prejudiciați. Nu au nicio legătură una cu alta”, a spus acesta.
Vecinul său nu a vrut să fie parte în proces.
L-am întrebat dacă dreptatea este mai importantă decât suma de 10.000 de euro (având în minte sloganul latin: „Fiat justitia, pereat mundus”. Să se facă dreptate chiar dacă ar pieri lumea.”)
„Dreptatea este mai importantă decât 10.000 de euro, dar dreptatea este și primirea unei despăgubiri, să știți. Primirea unei despăgubiri e un act de dreptate, pentru că în urma unui proces se pot întâmpla mai multe lucruri. Poți să demolezi o clădire, ceea ce din punct de vedere practic e foarte greu, sau poți fi despăgubit. Eu știu situații în care persoane cărora li s-au construit blocuri în față, în urma unor procese au primit despăgubiri. E o formă de dreptate, să spun așa. O formă de nedreptate este să îți ia cineva parcările, soarele, spațiul verde și să nu suporte nicio consecință. Să nu oprești lucrarea, să nu intri în legalitate și să nu plătești nici măcar o minimă despăgubire celui pe care l-ai afectat”, a spus acesta.
Acesta a criticat în termeni duri activitatea actualului edil.
„Decebal Făgădău este o dovadă a impotenței politice. Nu a făcut nimic. E primarul zero. În afară de câțiva stâlpișori, nu o să rămâne mare lucru în urma acestei perioade îndelungate. Probabil o să spună că a avut un mandat de primar. Nu. Nu a fost doar un mandat de primar. Ca viceprimar avea totuși un cuvânt greu de spus, era mâna dreaptă a primarului, putea face lucruri. Tragem linie după 20 de ani de PSD în Constanța. Nu mai spun de grup infracțional organizat. Ideea este că un călător care trece prin Constanța vede un oraș mohorât, un oraș murdar, un oraș neîngrijit, în care nu prea ai ce să faci, vede un oraș din care tinerii pleacă, și cei care pleacă nu se mai întorc.”
Emisiunea în întregime o puteți vedea mai jos.
Vă recomandăm și: