Vizitele în Spitalul Județean Constanța, SUSPENDATE temporar

Având în vedere că numărul cazurilor de gripă este în continuă creștere, începând de astăzi, 06.02.2020, se suspendă vizita aparținătorilor în toate secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Constanța.

Măsura a fost luată pentru protejarea pacienților și a personalului angajat.

Accesul în incinta Spitalului Județean se face doar pe la intrarea special amenajată pentru vizitatori, dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă) iar accesul la Unitatea Primiri Urgențe și Ambulatoriul de specialitate este posibil din strada Nicolae Iorga.

În săptămâna 27.01.2020-03.02.2020 au fost efectuate 164 de teste rapide de gripă. Dintre acestea, 38 au fost pozitive.

„In aceeași perioadă s-au înregistrat 170 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 87 la copii. 80 dintre pacientii diagnosticați cu IACRS au fost spitalizați (77 copii)”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al unității.

Tot în săptămâna 27.01.2020-03.02.2020 au fost înregistrate 176 cazuri de pneumonie (115 copii). Au necesitat internare 75 de pacienți (64 copii)

Gripa debutează brusc, cu febră mare, frecvente dureri de mușchi și articulații, durere de cap și stare generală alterată. Spre deosebire de gripă, debutul virozelor respiratorii este lent, se remarcă rinoreea, tusea și răgușeala.  Virusurile gripale se transmit de la om la om prin contact direct cu picăturile împrăștiate prin tuse sau strănut sau atunci când picăturile se depun pe mâini sau pe alte suprafețe. Virusul poate fi transferat astfel către alte persoane care își ating apoi zona nasului sau a gurii. Se recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea pe mâini cu apă și săpun , folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos- alimentație bazată pe fructe și legume, odihnă și mișcare), evitarea automedicației și prezentarea la medic încă de la primele semne de boală, pentru diagnostic și tratament imediat. Dintre complicațiile gripei amintim pneumonia, infecții respiratorii acute severe, deshidratare și agravarea bolilor cronice (ex. Insuficiența cardiacă congestivă, astmul sau diabetul ) până la deces. In sezonul gripal, majoritatea deceselor se înregistrează la persoanele în vârstă și/sau la persoanele cu boli cronice și nevaccinate.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VIDEO Autostrada Soarelui, redeschisă parțial

joi feb. 6 , 2020
Autostrada Soarelui a fost redeschisă parțial circulației, joi după-amiază. DRDP Constanța a anunțat că, începând cu ora 13:30, s-a deschis circulația rutieră, în condiții de iarnă, pe următorul traseu care face legătura între București – Constanța: DN 3 km 50 – 65 – limită DRDP București – Lehliu Gară DN […]

V-ar putea interesa și: