Vor fi 39 de grade Celsius! Ce vă recomandă ISU Dobrogea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU, în intervalul 04– 05 august.a.c., pentru judeţul Constanţa şi se va manifesta prin val de căldură, temperaturi extreme, disconfort termic accentuat iar temperaturile maxime se vor situa între 36 şi 39 grade Celsius.
De aceea, temperaturile ridicate pot afecta persoanele care se expun timp îndelungat la soare şi pot favoriza producerea incendiilor de mirişti, a vegetaţiei uscate sau a fondului forestier.
În vederea evitării unor astfel de evenimente, care pot pune în pericol viaţa oamenilor, bunurile materiale şi mediul, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, recomandă respectarea următoarelor reguli şi măsuri de prevenire şi protecţie, în perioadele de caniculă şi secetă prelungită:
– este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;
– verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie;
– restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive;
– asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
– prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
Este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, cardiace și respiratorii, să evite deplasările în aer liber, între orele 11:00 – 18:00, dar și locurile aglomerate.
În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbracăminte subțire, preferabil din țesături naturale și în culori deschise).
Se recomandă creșterea consumului de apă și evitarea alimentației bogată în grăsimi, în special de grăsimi animale şi a consumului de cafea sau băuturi alcoolice.
Echipajele SMURD ale I.S.U .Constanţa sunt pregătite să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat, iar celelalte echipe de intervenţie vor acționa pentru limitarea efectelor produse de aceste schimbări ale vremii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Criminalul care a evadat din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

joi aug. 3 , 2017
Criminalul care a evadat din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. Din primele informații, acesta a fost capturat în zona Vrancei. Cadrele Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea l-au capturat pe deținutul în cauză, în timp ce se deplasa în localitatea Tișița, situată la aproximativ 20 km de Focșani. Potrivit polițiștilor, […]

V-ar putea interesa și: