Știați că puteți să faceți și iarna proceduri cu celebrul nămol din lacul Techirghiol? Și nu oricum, ci în condiții foarte bune la clinica Vraja Mării in City din Constanța.
L-am întrebat pe dr. Daniel Rafti, pe care îl găsiți la clinică, dacă e bine să facem astfel de proceduri în anotimpul rece, dacă ne putem îmbăia după terapie, dar și care sunt principalele temeri ale pacienților. Acesta ne-a oferit argumente științifice pentru a combate patru mituri legate de terapiile cu nămol sapropelic de Techirghiol.
1. Efectuarea dușului după terapia cu nămol îi scade efectele terapeutice.
Dr. Rafti Daniel: Dușul cu apă caldă este indicat pentru curățarea tegumentelor (îndepărtarea mirosului și a salinității), dar și pentru îmbunătățirea mecanismelor de termoreglare.
2. Aplicațiile cu nămol sunt benefice doar dacă se aplică pe întreg corpul.
Dr. Rafti Daniel: Efectele benefice ale nămolului se produc atât în aplicațiile pe zone limitate sau pe întreg organismul, metodologia de aplicare indicând-se în funcție de patologie și de comorbiditățile asociate.
3. Nămolul este o procedură terapeutică inofensivă.
Dr. Rafti Daniel: Nămolul face parte din terapiile balneare cu multiple beneficii demonstrate în timp dar și cu o serie de riscuri și contraindicații. Astfel, terapiile cu nămol ar trebui folosite sub supraveghere medicală, în urma unui consult medical.
4. Terapia cu nămol nu este eficientă iarna pentru că pacientul iese în frig.
Dr. Rafti Daniel: Terapiile cu nămol se pot realiza pe tot parcursul anului inclusiv în perioadele reci. Alternanța factorilor contrastanți cald-rece solicită mecanismele de termoreglare, stimulează sistemul neuroendocrin, crește imunitatea non-specifică. Aceste efecte terapeutice persistă o perioada lungă de timp.
Vraja Mării in City are contract cu Casa de Asigurări
La clinica Vraja Marii in City puteți efectua o serie de terapii și proceduri precum kinetoterapia, masajul terapeutic, electroterapia, magnetoterapia, drenaj limfatic, ultrasunete, laser terapia, ozonoterapia și, nu în ultimul rând, masaj cu nămol, băi cu nămol și împachetări cu nămol. Vraja Marii in City este singura clinică din Constanța unde puteți face astfel de proceduri cu nămol. La Vraja Mării in City veți găsi nu doar un personal medical dedicat si cu experiență, ci și o atmosfera plăcută, care vă face să uitați de dureri!
Recuperarea este, de asemenea, accesibila pentru că Vraja Mării in City are contract cu Casa Județeana de Asigurări de Sănătate și in baza biletului de trimitere puteți beneficia de proceduri medicale gratuite.
Produs 100% natural
Nămolul sapropelic utilizat la Vraja Mării in City provine de pe fundul lacului Techirghiol și este recunoscut în întreaga lume pentru proprietățile sale terapeutice.
Nămolul de Techirghiol este un produs 100% natural, fără aditivi. Provine dintr-o zonă curată, ecologică și are o mineralizare cantitativă și calitativă ce îl clasifică în fruntea nămolurilor sapropelice din lume.
Cu o consistență păstoasă, bogat în coloizi minerali și organici, cu o mare capacitate hidro și termopexică, este unul dintre cele cinci elemente ale naturii care are un puternic impact asupra corpului uman. Același sol conține o cantitate de substanțe biologic active care ajută la întărirea sistemului imunitar și stimulează în egală măsură activitatea sistemului endocrin, fiind totodată și un inamic redutabil al celulitei.
Nămolul de Techirghiol este folosit atât în tratamente de înfrumusețare, cât și în cazul unor afecțiuni precum afecțiunile ginecologice cronice (sterilitate, anexite, metroanexite cronice), afecțiunile survenite în urma unui traumatism (sechele osoase, musculo-articulare), afecțiunile reumatice și cele neurologice periferice cronice.
Detalii puteți găsit pe site-ul clinicii (click AICI).