Începând de mâine, 27 ianuarie și până sâmbătă, 28 ianuarie anul curent, județul Constanța se află sub atenționare Cod Galben, fenomenele vizate fiind cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului.
În Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în sudul Moldovei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25 până la 40 l/mp.
În Dobrogea, pe parcursul zilei de vineri, vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50 până la 60 km/h, viscolind ninsoarea.
Pentru a preveni situațiile de urgență ca urmare a fenomenelor meteorologice anunțate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța vă sfătuiește să fiți precauți și să respectați următoarele măsuri:
ÎN CAZ DE INUNDAȚII:
- Respectă recomandările transmise de autorităţi la tv, radio, aplicația DSU, sistemul Ro-Alert;
- Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi;
- Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;
- În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței;
- Decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză;
- Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă;
- Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;
- Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;
- Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite;
ÎN CAZ DE VISCOL:
Dacă viscolul te surprinde în maşină, ia următoarele măsuri:
- Trage pe dreapta;
- Pornește luminile de avarie şi agață o cârpă pe antena radio ori la geam;
- Rămâi în autoturism până ce forţele de salvare vin în ajutor;
- Nu ieşi dacă nu vezi în apropiere o clădire în care ai putea să te adăpostești; Atenţie, distanţele sunt distorsionate de zăpada viscolită. O clădire poate părea aproape, dar poate fi prea departe pentru a merge prin nămeţii mari de zăpadă;
- Pornește motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior. Când motorul funcţionează, deschide uşor o fereastră pentru ventilaţie. Acesta te va proteja împotriva inhalării monoxidului de carbon;
- Curăţă periodic zăpada de pe ţeava de eşapament;
- Mişcă-te pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea;
- Nu adormi. O persoană trebuie să fie trează, în orice moment, pentru a vedea forţele de salvare;
- Bea lichide pentru evitarea deshidratării;
- Ai grijă să nu consumai bateria autoturismului. Bateria este necesară la menţinerea în funcţiune a luminilor, căldurii şi radioului;
- Pornește lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să te observe;
- Dacă te afli într-o zonă deschisă, şi ai posibilitatea, scrie mare pe zăpadă „SOS” pentru a atrage atenţia piloţilor care survolează zona în căutarea ta;
- Dacă viscolul a încetat şi este absolut necesar, părăsește maşina şi continuă drumul pe jos.