Vremea se va răci în sud-estul României. Când sunt așteptate primele ninsori

Ninsoare pe drumul dintre Constanța și Ovidiu (foto: Constanța 100%, 28 noiembrie 2018)
Ninsoare pe drumul dintre Constanța și Ovidiu. Foto: arhivă Constanța 100%

Administrația Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 14 noiembrie – 12 decembrie 2022.

Potrivit ANM, de la mijlocul săptămânii viitoare, vremea se va răci în majoritatea zonelor. La munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviță şi ninsoare.

următoarele patru săptămâni. 

„De la mijlocul săptămânii viitoare vremea se va rãci în mare parte din țară. Astfel, valorile termice se vor apropia de regimul termic normal al perioadei, dar posibil să avem și temperaturi mai scăzute în nord, nord-est, centru și în regiunile montane. La altitudini de peste 1800 de metri, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla cu intensificări în zona montanã înaltã, în Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Nopțile vor fi din ce în ce mai friguroase, iar spre finalul săptămânii temperaturile minime vor fi preponderent negative în majoritatea zonelor țării”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în cele nord-estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor deficit în zonele montane.

Prognoza meteo 21 – 28 noiembrie 2022

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, excepție făcând nordul extrem, unde vor fi local deficitare.

Vremea 28 noiembrie – 5 decembrie 2022

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Regimul pluviometric va fi deficitar în vest, nord-vest și centru, dar mai ales la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 5 – 12 decembrie 2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Vremea 11 noiembrie în ţară

Vremea se va răci în sudul şi estul țării, unde cerul va fi mai mult noros şi local va ploua. În celelalte regiuni valorile termice vor scãdea uşor, înnorãrile vor fi temporare, iar ploile se vor semnala doar izolat, în prima parte a intervalului. La altitudini de peste 1800 m vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, iar pe parcursul zilei, pe alocuri şi la viteze mai mici şi în Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 grade în estul Transilvaniei şi 11 grade pe litoral. Dimineaţa şi mai ales noaptea, pe suprafeţe mici va fi ceaţã.

Vremea 11 noiembrie în Capitală

Vremea se va răci, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 6…9 grade.

Vremea 11 noiembrie la munte

Cerul va avea înnorãri şi va ploua local în masivele sudice şi izolat în rest. La altitudini de peste 1800 m vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã. Valorile termice vor fi în scãdere faţã de intervalul anterior.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Marian Crușoveanu, deputat PNL: „Investiția de 5,3 miliarde lei a Guvernului României în Portul Constanța va îmbunătăți substanțial activitatea comercială a acestuia”

vin nov. 11 , 2022
Guvernul a decis alocarea de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor de infrastructură în Portul Constanța, care menirea de a valorifica potențialul de transport maritim al României. „Cu toții am observat că prin acest gigant economic, țara noastră a dobândit un statut aparte privind contextul regional. Prin investițiile în valoare de 5,3 […]
Marian Crușoveanu, deputat PNL: „Portul Constanța rămâne al României”

V-ar putea interesa și: