Zborul vieții. Șase copilași cu boli grave, inclusiv un constănțean, transportați de Asociația Blondie în Italia

Avionul cu șase copiii grav bolnavi la bord a zburat din România spre Italia. Ambulanțele erau pregătite să-i preia

Șase copii au o șansă la viață. Un altul, al șaptelea, care, din păcate, a plecat din această lume, a fost adus acasă, pentru a fi plâns cum se cuvine.

Acești șase copii au fost transportați, într-un adevărat maraton, de Asociația Blondie, din România în Italia. Asociația Blondie este înființată de Adelina Toncean.

Copiii care au fost transportați în Italia sufereau de cancer și de atrezie de esofag. Prima oprire a fost la Milano. De aici a fost luată o fetiță cu epilepsie care a fost adusă la Genoa. De la Milano au fost luați doi copii care s-au făcut bine și băiețelul care a decedat. Zborul a continuat spre Roma, unde au fost lăsați copiii cu cancer și fetița cu artezie.

„A fost un adevărat maraton al Asociației Blondie”, spune Adelina Toncean.

Printre copii se afla și unicul fiu al unei mame din Constanța, căruia medicii i-au descoperit recent o tumoră pe trunchiul cerebral. Mama a cerut, cu disperare și ultimă speranță, ajutorul public, pe 4 mai. După numai două zile, copilul ei a fost transportat în Italia.

Până acum, asociația a ajutat 102 copii și 6 adulți. Toți au fost transportați peste hotare, la tratament, primind o șansă la viață.

„Atât am transportat. Pe TOȚI cei care ne-au cerut ajutorul.”, a spus Adelina.

În total, pentru aceste transporturi s-a cheltuit peste 1 milion de euro.

Cei pe care Asociația Blondie i-a ajutat nu au plătit nimic.

Dacă vreți voi să ajutați asociația, o puteți face. Adelina și-a propus să cumpere un avion. Nu e glumă. O ambulanță aeriană. E mult mai ieftin și mai eficient.

Puteți dona aici:

RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI

RO37 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Titular cont: ASOCIATIA BLONDIE – IMPARTE PENTRU ALTA PARTE

Banca: INGB CENTRALA

SWIFT: INGBROBU

BIC: INGB

Vă recomandăm și:

Lecția Adelinei

Antreprenorul Grigore Comănescu a plătit un avion privat pentru aducerea din Italia a doi copii cu afecțiuni grave

Sursa foto: Asociația Blondie


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Consiliul Județean Constanța, 0 lei pentru proiecte culturale. Ce ordonanță a Guvernului încalcă

vin mai 7 , 2021
Consiliul Județean Constanța a alocat, în acest buget, zero lei pentru finanțarea de programe, proiecte și acțiuni culturale. Sau, dacă vreți să reformulăm, nu a alocat niciun leu. Oricum am spune-o, sună rău.  Ba mai mult, sună cumva împotriva unei ordonanțe de Guvern în vigoare de 23 de ani. Propunerea […]
Conducerea Consiliului Județean Constanța s-a întâlnit astăzi cu toate instituțiile cu atribuții în emiterea avizelor pentru certificatele de urbanism și autorizațiile necesare derulării proiectelor mari de infrastructură.

V-ar putea interesa și: