Polițiștii din Constanța au aplicat zeci de amenzi în ultimele ore. Iată câteva dintre ilegalitățile depistate.
Cu droguri pe strada Baba Novac
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat pe strada Baba Novac, un bărbat, de 27 de ani, asupra căruia au fost găsite 25 de pliculețe autosigilante ce conțineau o substanță vegetală având caracteristici specifice plantelor etnobotanice.
Acestea au fost ridicate și înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 39, în zona stațiunii Olimp, s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 49 ani, a condus un autoturism pe DN 39 și, din cauze care urmează a fi stabilite ulterior, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 21.15, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Albinelor din comuna Cobadin, s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un minor, de 17 ani, a condus un autoturism pe strada Albinelor din comuna Cobadin și, din cauze care urmează a fi stabilite ulterior, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că minorul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 86, în cartierul Mamaia Sat, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta are suspendată exercitarea drepturilor de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 86, în cartierul Mamaia Sat, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.
Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Au trecut pe roșu
La data de 28 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe linia acordării de prioritate și a respectării culorii roșii a semaforului.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 22 de permise de conducere, dintre care 19 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și 3 pentru neacordarea de prioritate.
La data de 28 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de verificare a operatorilor economici de pe raza municipiului Constanța.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei, dintre care 2 la Legea 8/1996 și 1 la O.U.G. 28/1999.
Totodată, a fost ridicată, în vederea confiscării, suma de aproximativ 90 de lei.
La data de 28 spre 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în stațiunile Costinești și Mamaia și în orașul Năvodari.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
La data de 28 spre 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii 333/2003, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei, dintre care 9 la Legea 61/1991 și una la O.U.G. 34/2008.
Activitate preventivă în școală
La data de 28 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive în rândul elevilor de la Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Corbu, în cadrul Campaniei locale ”Violența nu este o soluție! Răspunderea îți aparține!”.