Zeci de șoferi, amendați pentru că foloseau telefonul mobil în timp ce conduceau

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor subordonate au desfășurat pe 18 februarie o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care folosesc telefonul mobil în timpul conducerii sau au alte preocupări de natură a le distrage atenția.

Acțiunea s-a desfășurat în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pe DN2A și DN39, în municipiile Constanța, Mangalia, Medgidia și în orașul Cernavodă.

„În urma activităților, polițiștii au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19.600 de lei, dintre care 80 la OUG 195/2002 și 2 la Legea 61/1991, 26 de sancțiuni fiind aplicate pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, iar restul pentru alte abateri.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiștii au verificat posesorii de arme din Constanța

Dum feb. 19 , 2023
IPJ Constanța a anunțat că polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, pe 17 și 18 februarie. o acțiune pentru verificarea legalității deținerii unor categorii de arme. „Au fost efectuate controale la domiciliile deținătorilor de arme, iar, în urma activităților, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale […]

V-ar putea interesa și: