Un adevărat zid de nisip a apărut zilele acestea, din nou, pe o porțiune de pe plajele din Mamaia. Specialiștii spun că este vorba despre un fenomen normal, numit „cliffing”.
„Fenomenul de cliffing apărut la începutul acestui an în stațiunea Mamaia este un fenomen natural care se manifesta cu intensitate mare în sezonul rece.”, spun cei de la Apele Române Dobrogea Litoral.
Aceștia precizează că profilul de plajă din Mamaia funcţionează aşa cum s-a anticipat de la etapa de proiectare.
Încă din iulie – august 2021 în proiectul pentru zona Mamaia se prevedea un profil stabilit la etapa studiului de fezabilitate (profilul final dorit de beneficiar) si un profil de execuție (care este extins fata de cel final, cu pana la 60m, diferența reprezentând un volum “de sacrificiu”).
Iarna se estimează preluarea nisipului din plaja uscată și antrenarea acestuia în zona submersă unde fundul apei se va aplatiza și în anul următor vom regăsi o situație mult mai bună.
„La finalul execuției am observat cu toții o plajă mult extinsă si au fost indicate câteva probleme temporare, una dintre acestea fiind progresia rapidă în adâncime a zonei de îmbăiere. Acest inconvenient temporar, așa cum menționam anterior, se va stabiliza în anii următori (în special în sezonul rece, acesta fiind caracterizat de furtuni marine mai puternice) iar modalitatea de stabilizare este erodarea unui volum tampon de nisip din plaja emersă.
Ceea ce putem observa astăzi pe o parte din lungimea plajei noi din Mamaia, este manifestarea acestui fenomen și formarea în zona de interfață (la linia țărmului) a unei zone asemănătoare unei mici faleze. Denumirea fenomenului este de cliffing, si se produce si pe plajele naturale însă la o scara mai mică.
Intervenția umană asupra profilului plajei a creeat un dezechilibru inițial, care se va corecta natural prin acțiunea valurilor asupra plajei. În anii următori, fenomenul va scădea în intensitate până la atingerea stabilității când acesta nu se va mai manifesta semnificativ.
Pe parcursul sezonului rece acesta va progresa și va suferi noi modificări urmând ca înainte de debutul sezonului turistic 2023 să fie analizată situația profilului plajei și corectată, dacă este necesar, astfel încât, activitățile specifice sezonului turistic să se desfășoare în condiții optime.”, a mai spus cei de la ABADL.
Cu toata stima dar zidul se pare a fi de fapt un deal de SCOICI tocate …..
normal ca-i normal daca odata cu caratul nisipului nu s-au facut si diguri de protectie anti eroziune Si uite asa apa spala banii dati pe lucrari Si mai e o intrebare pe care nu si-au pus-o cred nimeni si anume daca este rentabila economic aceasta megainvestitie Cu cit a crescut nr turistilor decind cu largirea plajelor