Ziua Distinșilor Vizitatori în cadrul exercițiului „Sea Shield 24”. Marcel Ciolacu, la bordul fregatei Regina Maria

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, însoțit de ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a deplasat joi, 11 aprilie, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval, la bordul fregatei „Regina Maria” aflată în misiune în Marea Neagră, pentru a participa la Ziua Distinșilor Vizitatori din cadrul exercițiului multinațional „Sea Shield 24”, exercițiu organizat de Forțele Navale Române.

Aceștia au fost întâmpinați la bordul fregatei de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și de șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait. La activitate, au fost prezenți șefii statelor majore ale categoriilor de forțe ale Armatei României, precum și reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale și comandamente ale MApN.

După informarea cu privire la scopul şi secvențele principale ale Sea Shield 24 – cel mai complex eveniment organizat şi condus de Forțele Navale Române în anul de instrucție 2024, delegația oficială a asistat la o secvență complexă de antrenament în format interinstituțional privind asigurarea securității la nivelul unor elemente de infrastructură critică instalată de România în Marea Neagră. Scenariul fictiv al acestei secvențe de exercițiu a presupus executarea unei acțiuni contra-teroriste la platforma de producție de gaze naturale Ana, prin cooperarea mai multor structuri din sistemul național de apărare, ordine publică şi securitate națională.

Pe timpul prezenței la bordul Fregatei „Regina Maria”, șeful executivului a fost informat cu privire la stadiul şi perspectivele principalelor programe de înzestrare derulate sau planificate de categoriile de forțe ale Armatei României, precum și cu alte subiecte de interes.

„Am fost impresionat astăzi de profesionalismul echipajului fregatei Regina Maria, demonstrat pe timpul antrenamentelor pe mare din cadrul exerciţiului multinaţional Sea Shield 24! Vă mulţumesc! Sunteţi un exemplu pentru România!”, a scris premierul într-o postare pe Facebook.

Asigurând conducerea MApN de întregul sprijin al Guvernului României pentru derularea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de apărare și de continuare a modernizării, în ritm accelerat, a Armatei României, prim-ministrul Marcel Ciolacu a apreciat modul profesionist în care a fost organizată secvența complexă de instruire pe mare din cadrul Exercițiului „Sea Shield 24”, precum și gradul de integrare a acțiunilor diferitelor structuri din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

„Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 8-21 aprilie, exercițiul multinațional „Sea Shield 24”, la care, alături de țara noastră, iau parte și alte 12 state aliate și partenere, precum și celelalte categorii de forțe din Armata României și structuri din Sistemul național de apărare, ordine publică şi securitate națională. În total, pe parcursul exercițiului, peste 2.200 de militari, dintre care aproape 400 de militari străini, cu 135 de mijloace tehnice se antrenează în cadru întrunit, în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu și în Delta Dunării.”, spun reprezentanții MApN.

Exercițiul multinațional Sea Shield, aflat la cea de-a noua ediție, este organizat anual și contribuie la promovarea inițiativelor și intereselor României în plan regional și  internațional, precum și la creșterea nivelului de interoperabilitate dintre forțele participante.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Surse: Vergil Chițac pierde alegerile

joi apr. 11 , 2024
Partidele politice își fac în aceste zile sondaje electorale, pentru a ști cum stau înainte de campanie, mai ales că se știu acum toți candidații. Din informații pe surse, sondajul realizat de unul dintre principalele partide arată așa: Locul 1: Ion Stelian – 27 – 28% din intenția de vot […]

V-ar putea interesa și: