Ziua Dobrogei, celebrată de președintele Consiliul Județean Constanța în Tulcea

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședinții Mihai Huleni și Victor Tarhon și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, au participat astăzi,  începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și religios organizat la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea cu ocazia Zilei Dobrogei. La eveniment a participat și o delegație a Consiliului Județean Constanța, condusă de președintele Mihai Lupu.

Astăzi se împlinesc 144 de ani de când Dobrogea a revenit la patria mamă, moment care a constituit un pas important spre Marea Unire, idealul românilor de pretutindeni. Aceasta a venit la sfârşitul secolului al XIX-lea, după ultima perioadă marcată de ocupația otomană la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. După multe sacrificii umane și momente extrem de tensionate, Dobrogea trece sub administraţie românească.

„Ne aflăm acum pe colnicul Hora, unde tronează falnic Monumentul Independenţei, martor de necontestat al istoriei noastre zbuciumate. Istoria acestui simbol al libertăţii ne aminteşte în permanență de elementul care uneşte românii din ţară şi de peste hotare: patriotismul. Piatra de temelie a monumentului a fost pusă la 17 octombrie 1879, în prezenţa prinţului Carol şi a lui Mihail Kogălniceanu, spre a cinsti memoria ostașilor căzuți pentru libertatea și unitatea de mai târziu a noastră, a dobrogenilor. Fiecare zi de 14 noiembrie, onorată și sărbătorită pe această marcantă scenă istorică, este și va constitui întotdeauna un prilej de omagiu și cinstire a memoriei și a sacrificiului înaintașilor noștri. Ei sunt cei datorită cărora, astăzi, dobrogenii îmbracă haine de sărbătoare. Slăvind amintirea lor ne îndeplinim o datorie de pietate“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

„Astăzi este o zi măreață dată prin dimensiunea acestei zone pe care noi am primit-o de la strămoșii noștri. Dobrogea este unică în România, este unică în România, este unică în Europa și poate fi un exemplu de bune practici pentru toată lumea. Conviețuim aici, de sute de ani, peste 17 minorități, cu respect pentru religia noastră, pentru tradițiile noastre, pentru istoria noastră. Acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu a fost apărat cu prețul sângelui și la 1918, și în 1944 și chiar și la Revoluție, când ne-am recâștigat demnitatea. Această zi trebuie să intre în istoria zilelor naționale ale României, pentru că țara noastră nu ar fi fost întreagă fără Dobrogea“, a transmis președintele Consiliul Județean Constanța, Mihai Lupu.

Mihai Lupu

La eveniment au mai participat și subprefectul județului Constanța, Marilena Dragnea, dar și oficiali au județului Tulcea: parlamentari de Tulcea, prefectul județului Tulcea, Dan Munteanu, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, reprezentanți ai serviciilor deconcentrate, ai partidelor politice, ai unităților școlare de pe raza județului Tulcea.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Moment penibil pentru primarul Vergil Chițac în ședința de Consiliu Municipal VIDEO

lun nov. 14 , 2022
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost protagonistul unui episod penibil luni, în consiliul municipal, care demonstrează că nu știe ce se întâmplă în oraș. Cluburile de pensionari sunt închise în Constanța, dar edilul – pensionar și el – habar nu are. Mai mult, l-a certat pe consilierul PSD Costin Răsăuțeanu, […]

V-ar putea interesa și: