Ziua Dobrogei, prilej de sărbătoare pentru elevii Școlii „Gheorghe Țițeica” FOTO

Ziua de 14 noiembrie este întotdeauna prilej de sărbătoare pentru elevii și cadrele didactice de la Școala „Gheorghe Țițeica”. Bucuria unirii Dobrogei cu România este dublată de bucuria conviețuirii într-un spațiu multicultural, bogăția cea mai de preț a pământului dintre Dunăre și Marea Neagră.

Activitățile prin care s-a celebrat acest eveniment au început încă de vineri, 11 noiembrie, când elevii claselor a II-a A și a IV-a A, coordonați de prof. înv. primar Mariana Beca și Anca Medeșan au pornit dis-de-dimineață spre Jurilovca, primul obiectiv fiind cetatea Argamum și continuând cu atelierul meșteșugăresc Katiușa Design, unde excursioniștii au descoperit tradițiile comunității rușilor staroveri, respectiv satul Vișina, în care s-a vizitat o gospodărie tradițională dobrogeană.

Sâmbătă, 12 noiembrie, elevii clasei a II-a C, îndrumați de prof. înv. primar Daniela Machedon, au participat la activitatea „Dobrogea etnică”, organizată de Asociația Împreună pentru Viitor Constanța, Intelect Parc, Complexul Muzeal de Științele Naturii și Radio România Constanța, în cadrul căreia au prezentat un dans intercultural, prin care și-au dovedit dragostea pentru Dobrogea, model de conviețuire multietnică.

Luni, Școala „Gheorghe Țițeica” s-a transformat într-un mic muzeu etnografic, elevii mai multor clase venind îmbrăcați în costume populare tradiționale ale comunităților etnico-lingvistice dobrogene: daco-români, aromâni, turci, tătari, greci, rromi, ruși lipoveni. Aceștia nu numai că au expus portul tradițional, dar s-au documentat despre tradițiile fiecărei etnii și le-au împărtășit colegilor informații prin care să se realizeze o deschidere și mai mare către cei lângă care trăiesc, în spiritul diversității și al toleranței, al spargerii stereotipiilor și al cultivării frumosului. Iar pentru ca totul să fie și mai atractiv pentru copii, familiile s-au implicat preparând produse tradiționale care au făcut deliciul tuturor celor prezenți la activități. Alte clase au realizat panouri cu postere tematice, desene reprezentative pentru eveniment. Amintim contribuția claselor PA, prof. înv. primar Marioara Pelican, PD, prof. înv. primar Liliana Gogoașă, PF, prof. înv. primar Paula Tatu, PG, prof. înv. primar Raluca Vasile, a II-a B, prof. înv. primar Rodica Urlă, a II-a D, prof. înv. primar Nuran Veli, a II-a E, prof. înv. primar Florina Andreiescu, a II-a F, prof. înv. primar Marieta Lazăr, a III-a A, prof. înv. primar Mădălina Calil, a III-a B, prof. înv. primar Georgiana Preutu,  a III-a D, prof. înv. primar Victorița Chirică, a III-a E, prof. înv. primar Alina Nedelcu, a IV-a D, prof. înv. primar Iuliana Vizan, a IV-a F, prof. înv. primar Lavinia-Tamara Cășuneanu-Păunescu. Tradițiile comunității turco-tătare din Dobrogea au fost prezentate de prof. Subihan Iomer.

 Clasele gimnaziale au realizat prezentări despre istoria Dobrogei și despre pașii alipirii acesteia la România, sub îndrumarea prof. Gabriela Dobre. De asemenea, corul școlii a încântat publicul cu cântece alese de  prof. Andreea Elena Feraru, în cadrul activității organizate de prof. Marinela Koseoglu și Cristina Dogaru. Coordonați de prof. Cici-Corina Vlad, elevii claselor a VII-a au studiat flora și fauna din Dobrogea, respectiv rezervațiile naturale existente în această regiune. În plus, clasele și holurile școlii au fost împodobite cu creații plastice pe care elevii claselor V-VIII le-au realizat împreună cu prof. Constantina Lepădatu.

Nu au lipsit de la activitate nici cei mai mici dintre elevi, preșcolarii Grădiniței cu orar normal „Hansel șu Gretel”, structură a Școlii Gimnaziale Nr.30 „Gheorghe Țițeica”, care au surprins frumusețea Dobrogei în culori, cântece și arome, sub îndrumarea educatoarei Cristina Neagu.

Prin toate aceste activități, ziua de 14 noiembrie a fost una în care frumusețea naturală și multiculturală a Dobrogei le-a fost prezentată elevilor, pentru ca ei să ducă mai departe tradițiile moștenite din bătrâni, iubindu-și originile.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primarul care spunea „Mai puține beculețe, mai mult respect pentru adevăratele priorități” a început să monteze cele mai scumpe beculețele de Crăciun din România

joi nov. 17 , 2022
Primăria Constanța a început să monteze beculețe pentru Crăciun. Sunt închiriate de la o firmă și ne costă pe noi toți circa 750.000 de euro. Primarul Vergil Chițac, PNL, a luat decizia să le monteze în ciuda faptului că el însuși declara, în primul an de mandat, că este nevoie […]

V-ar putea interesa și: