Ziua fără avocați. Cele 15 probleme acute din sistemul judiciar

Astăzi s-a derulat, în Constanța și la nivel național, campania „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există”.

Baroul Constanța a demarat protestul în urma Hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din 1-2 septembrie 2023 și a Deciziei Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 32/12 septembrie 2023 si are drept scop prezentarea celor mai importante disfuncționalități ale sistemului judiciar cu care se confruntă corpul profesional al avocaților în exercitarea profesiei precum si apărarea drepturilor justițiabililor si ale avocaților.

„Acest protest al avocaților din Baroul Constanta este o consecință a următoarelor probleme acute din sistemul judiciar”, a precizat avocatul Filișan Cătălin, Decanul Baroului Constanța, care a enumerat 15 dintre ele.

  1. Valoarea excesivă a taxelor judiciare de timbru în unele situații (în special procesele de partaj), care în multe situații împiedică sau descurajează părțile să inițieze demersurile judiciare.
  2. Ineficiența practică a legislației ajutorului public judiciar, aceasta nefiind corelată cu realitățile economice din prezent.
  3. Termenele îndelungate acordate de instanțe, durata exagerată a etapei scrise a procesului, soluționarea îngreunată a majorității dosarelor datorată în principal numărului redus de judecători. Intervalul de circa 6 luni între momentul la care se inițiază un anumit demers juridic și primul termen de judecată generează nemulțumirea vădită a justițiabililor și diminuează încrederea justițiabililor în justiție.
  4. Prelungirea nejustificată a procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, care deși a fost reglementată în ideea accelerării soluționării acestora, are un efect contrar.
  5. Amânarea repetată a pronunțării soluțiilor în dosare (neurmată, în materie civilă, de comunicarea hotărârii motivate) peste termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, iar comunicarea hotărârii motivate depășește frecvent durata de 6 luni;
  6. Durata foarte mare a perioadei de derulare a urmăririi penale.
  7. Continuarea unor practici care conduc la anchete penale desfășurate împotriva avocaților în mod vădit abuziv, în scop de intimidare, în pofida unui semnal de jurisprudență corect oferit de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a arătat că avocatul nu poate fi identificat cu clientul său. Într-un regim democratic avocații trebuie să fie liberi de orice presiune externă și orice imixtiune nepermisă de lege în activitatea lor profesională, pentru a fi apți să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale clienților lor.
  8. Nesocotirea dispozițiilor art.91 alin. (4) Cod proc. penală atunci când judecătorii mențin, contrar dispozițiilor legale menționate, împuternicirea avocatului din oficiu pe toată perioada până la soluționarea cauzei, chiar dacă se prezintă avocatul ales.
  9. Înregistrarea unor întârzieri inacceptabile la plata onorariilor din oficiu pentru prestațiile executate cu precădere în faza de urmărire penală (la nivelul parchetelor), la aproape toate barourile din țară, deși a fost comunicat în timp util de către UNBR estimatul pentru 2023, în vederea includerii în bugetul Ministerului Public.
  10. Reducerea  în mod nejustificat și nemotivat sau cu o motivare pur formală a onorariilor avocaților din oficiu, încălcând prevederile din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală.
  11. Neplata serviciilor de curator atunci când aceasta revine părților, fără ca instanța să ia vreo măsură în acest sens.
  12. Reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial până la sume derizorii, după criterii subiective și fără luarea în considerare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor avocațiale.
  13. Interzicerea accesului avocaților cu telefoane mobile, tablete sau chiar laptopuri în unele unități de poliție și parchet, cu nesocotirea reglementărilor care permit acest acces.
  14. Interzicerea posibilității avocaților ca în faza de urmărire penală să realizeze copii ale actelor din dosarul de urmărire penală cu mijloace proprii (telefon, scanner mobil), în contextul în care procedura de eliberare a copiilor actelor din dosar este ineficientă.
  15. Existența unor cazuri de nerespectare a obligației legale potrivit căreia Ministerul Justiției trebuie să asigure spațiile necesare în vederea desfășurării activității avocaților în sediul instanțelor judecătorești (art. 37 și art. 78 din Legea nr. 51/1995).

Baroul Constanta solicita implementarea următoarelor masuri pentru remedierea acestor probleme:

  1. Regândirea sistemului de calcul al taxelor judiciare de timbru în materie de partaj prin:
  2. Stabilirea unui sistem progresiv (a se vedea art. 3 din OUG 80/2013) astfel încât la valori mari ale masei partajabile taxele să scadă progresiv, fără a fi menținut un procent fix.
  3. Raportarea taxei datorată strict la cota/bunurile care este/sunt în dispută/care se contestă, și nu la valoarea întregii mase partajabile / a bunurilor ce o compun;
  4. Modificarea legislației taxelor de timbru, astfel încât justițiabilii să beneficieze de facilități la plata taxelor de timbru în cauzele în care sunt asistați/reprezentați de avocați;
  5. Stabilirea unei taxe fixe în căile de atac în toate cazurile în care procesul de fond se soluționează prin excepții;
  6. Restituirea taxei de timbru în cauzele soluționate prin tranzacții sau în procedura medierii.
  7. Crearea cadrului necesar pentru asigurarea resursei umane în magistratură prin cooptarea de judecători din rândul avocaților, evident cu îndeplinirea unor criterii de profesionalism și reputație;
  8. Implementarea dispozițiilor procedurale care să încurajeze folosirea procedurii privind administrarea probelor prin avocați.
  9. Scanarea dosarului de urmărire penală și includerea acestuia în Dosarul electronic, cu observația că în multe cazuri dosarul de urmărire penală ar putea fi preluat în formă scanată de la Parchet și inclus în dosarul electronic.
  10. Implementarea unui sistem tehnic de înregistrare a declarațiilor luate părților în cursul anchetelor penale.
  11. Efectuarea de către instanțe din oficiu a verificărilor necesare privind calitatea de avocat al reprezentantului convențional și sesizarea baroului și a organelor de cercetare penală atunci când în urma verificărilor se constată că se exercită profesia de avocat fără drept.

Protestul avocaților este sprijinit si de Consiliul Barourilor și al Societăților de Drept din Europa (CCBE) în efortul de a apăra importanța profesiei de avocat și protecția libertăților civile. CCBE a precizat faptul ca “protecția avocaților în societate este o necesitate fundamentală pentru funcționarea unui sistem juridic just și echitabil. Avocații joacă un rol crucial în menținerea statului de drept, în asigurarea accesului la justiție și în apărarea drepturilor și libertăților indivizilor.

Avocații își susțin clienții, apărându-le drepturile și interesele, chiar și în cazurile în care acele interese pot fi nepopulare sau controversate. Această funcție esențială a avocaților este vitală pentru protecția drepturilor individuale și integritatea sistemului juridic. În consecință, societatea trebuie să se asigure că avocații își pot îndeplini sarcinile fără teamă de intimidare, hărțuire sau vătămare fizică. Protecția avocaților este, așadar, esențială în menținerea unei societăți în care justiția este accesibilă tuturor.

Necesitatea de a proteja avocații în societate și valorile profesiei de avocat – independența, confidențialitatea și autoreglementarea – protejează fundamentele justiției, drepturile omului și statul de drept. Asigurând rolul avocaților, contribuim la menținerea unui sistem juridic echitabil și just, care servește interesele tuturor membrilor societății.”

P„rin acest demers dorim să inițiem un dialog între toți factorii decizionali și reprezentanții corpului profesional al avocaților, care să aibă ca finalitate dispunerea – de urgenta – a unor masuri care sa rezolve problemele grave existente in sistemul judiciar si sa asigure cadrul necesar exercitării profesiei de avocat corespunzător statutului avocatului de partener indispensabil al actului de justiție și exigențelor cerute de necesitatea asigurării unei asistențe juridice de calitate.”, a mai spus Decanul Baroului Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

CFR efectuează lucrări pentru a ridica restricția de viteză de 15 km/oră există acum pe unele linii

mie oct. 4 , 2023
Începând de marți, 03.10,2023 până pe 11.11.2023, sunt efectuate lucrări de reparații la nivelul sucursalei Constanța. Acestea au ca scop ridicarea restricțiilor de viteză de 15 km/h existente pe liniile curente și directe – Linia 814 Palas-Port B, firul II, între km 1+000-3+300, a anunțat CFR, printr-un comunicat de presă. […]

V-ar putea interesa și: