Ziua Internațională a Francofoniei, celebrată la Universitatea Ovidius din Constanța

universitatea ovidius constanța

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 23-30 martie 2023, o serie de evenimente dedicate celebrării a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).

În acest context, joi, 23 martie 2023, Joelle Thoulouzan, formatoare în cadrul asociației Amitié Brest Constanța, va realiza activitatea cu tema „La gestion de la classe”, adresatăstudenților din anii II și III, viitori profesori de limba franceză. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Alianța Franceză și va avea loc începând cu ora 16:00, în Sala Lectoratului de franceză din campusul UOC, Corp A.

Vineri, 24 martie 2023, de la ora 18:00, în Sala Umberto Eco a campusului universitar, Corp A, va avea loc cea de-a treia ediție a manifestării „La Francophonie «conte» pour nous”, organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Asociația Profesorilor Francofoni – filiala Constanța şi Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF). În cadrul întâlnirii, studenți și cadre didactice din Universitatea Ovidius din Constanța, alături de elevi din liceele și școlile constănțene vor citi și asculta poveşti în limba franceză.

Totodată, joi, 30 martie 2023, în sala Lectoratului de franceză din campusul UOC, începând cu ora 18:00, se va desfășura evenimentul „Chanteurs et chansons francophones” în cadrul căruia studenți de la diferite facultăți din universitate vor descoperi, prin jocuri și activități diverse, muzica francofonă de ieri și de azi.

Evenimentele fac parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni dedicate francofoniei, ce își propun implicarea studenţilor francofoni şi francofili în vederea promovării limbii şi culturii franceze. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un bărbat a murit în zona peninsulară din Constanța

mie mart. 22 , 2023
Un bărbat a murit, miercuri, în zona peninsulară din municipiul Constanța. Salvatorii de la ISU au intervenit la un caz pe strada Marcus Aureliu. Au găsit un bărbat de 59 de ani care era în stop cardio respirator. „S-au efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat. A fost declarat decesul […]

V-ar putea interesa și: