Poliția locală a pus ochii pe 50 de mașini abandonate

masina abandonata strada flamanda
Masina abandonată de luni bune pe strada Flămânda

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, în perioada 01.05.2017- 20.01.2018 au desfășurat activități de identificare și începerea demersurilor privind ridicarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public al municipiului Constanța.

Astfel, în luna mai 2017, conform Dispoziţiei nr. 922/27.04.2017, emisă de autoritatea publică locală, au fost ridicate de pe domeniul public al municipiului Constanța un număr de 18 autovehicule declarate abandonate sau fără stăpân, iar în luna iunie s-au identificat un număr de 261 de vehicule abandonate / fără stăpân pentru care s-a demarat procedura de ridicare.

În prezent sunt finalizate actele de ridicare necesare emiterii dispoziției declarării unui număr de 50 vehicule ca fiind fără stăpân sau abandonate.

„Această activitate se va desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Au vrut să fure un bancomat. Angajații Zip Escort i-au oprit

mar ian. 23 , 2018
  Azi-dimineață, în jurul orei 4:17, echipajul de intervenție Zip Escort a oprit furtul ATM-ului BRD aflat în incinta Căminului Cultural din Lumina, județul Constanța. În urma alarmei înregistrate în dispecerat, echipajele de intervenție din Lumina și Ovidiu s-au deplasat concomitent către obiectiv, ajungând în mai puțin de 3 minute […]
bancomat

V-ar putea interesa și: