Constănțenii au plătit și plătesc încă milioane de lei din buzunarele proprii pentru neregulile săvârșite de Primăria Constanța în derularea proiectelor cu fonduri europene, spune deputatul PNL Bogdan Huțucă.
Aproape toate marile proiecte implementate în perioada 2007-2013 la nivelul municipiului Constanța au fost urmate de corecții financiare serioase, bani pe care Primăria a trebuit să îi returneze din propriul buget Comisiei Europene după ce i-a cheltuit fără respectarea legii.
În majoritatea situațiilor, lucrările au fost atribuite anumitor firme, cu încălcări normative grave ale legislației privind achizițiile publice.
Pentru a vedea exact care este amploarea acestui fenomen, a fondurilor europene returnate de Primăria Constanța către organismele europene sub formă de corecții financiare, Bogdan Huțucă a solicitat ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene să prezinte în scris următoarele aspecte:
- Stadiul de finalizare a proiectelor depuse în exercițiul financiar 2007-2013, care vizează municpiul Constanța;
- Cauzele corecțiilor financiare din exercițiul financiar 2007-2013.
Potrivit adresei cu numărul de înregistrare 139033/28.12.2017, Ministerul a comunicat următoarele:
În cadrul Programelor Europene de Cooperare Teritorială Europeană, exercițiul financiar 2007-2013, a existat doar un proiect cu implicarea UAT municipiul Constanța, Proiectul „Black Sea Bike – Diversification of the tourism services in Constanta-Balchik”, cu o valoare de 1.180.000 euro pentru UAT municipiul Constanța.
În cadrul proiectului au existat suspiciuni de nereguli, după cum urmează:
- o suspiciune de neregulă privind servicii de proiectare și inginerie, care a fost confirmată și recuperată integral prin deducerea din tranșa de plată datorată către UAT municipiul Constanța;
- o suspiciune de neregulă care a vizat contractul de furnizare de echipamente IT. Corecția a fost de 5% din valoarea contractului de furnizare, recuperată integral.
De asemenea, în cadrul Programului Operațional Regional, a fost înaintată situația proiectelor depuse de UAT municipiul Constanța pe exercițiul financiar 2007-2013 și care au înregistrat nereguli și corecții financiare, după cum urmează:
Vă recomandăm și: Constanța, loc rușinos în clasamentul fondurilor europene atrase
1. Parcare verde supraetajată în zona Spitalului Clinic Județean Constanța
– contract de servicii nr.177057/03.12.2008 încheiat cu SC House Consult SRL – corecție de 5% și cheltuieli neeligibile aferente actului adițional;
– încălcări normative legale în materie de achiziții publice.
2. Reamenajarea integrală a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța
– contractul de lucrări cu SC ABC VAL SRL / corecție 2%;
– încălcări normative legale în materie de achiziții publice.
3. Îmbunătățirea accesului în stațiunea Mamaia prin construirea unor pasarele pietonale
– contractul cu SC Proiectări Lucrări de Artă SRL – corecție 5%;
– încălcări normative legale în materie de achiziții publice.
4. Promenada Turistică Mamaia
– contract de lucrări cu Asocierea SC ABC VAL SRL – SC MOBITOM SRL – SC UTI Grup SA – corecție de 10%;
– contractul cu SC House Consult SRL – servicii de proiectare – corecție 5%;
– actul adițional nr.76496/28.05.2014 cu SC ABC VAL SRL – lucrări suplimentare – corecție 25%;
– actul adițional nr.75736/26.05.2014 cu SC ABC VAL SRL – lucrări suplimentare – corecție 100%;
– încălcări normative legale în materie de achiziții publice.
5. Construire parcare multietajată în stațiunea Mamaia, zona Cazino – Albatros
– contractul de lucrări nr.37666/19.03.2014 încheiat cu ABC VAL SRL – corecție 10%;
– actul adițional nr. 143711/13.10.2015 cu SC ABC VAL SRL – lucrări suplimentare – corecție 100%;
– contractul cu nr.109993/21.07.2009 cu SC Arcadia Engineering SRL – corecție de 5%;
– încălcări normative legale în materie de achiziții publice.
6. Reabilitarea și modernizarea iluminatului public în unele localități ale Zonei Metropolitane Constanța
– contractul de achiziție publică nr.111390/06.08.2015 încheiat cu SC Luxten Lighting Company SA – corecție de 5%;
– încălcări normative legale în materie de achiziții publice.
7. Reabilitarea și modernizarea căminului pentru persoane vârstnice Constanța
– contract de lucrări încheiat cu SC BMG Bucovina Construct SRL – corecție 25%;
– încălcări normative legale în materie de achiziții publice.
„Drept urmare, analizând informațiile furnizate oficial de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, solicităm Primăriei Constanța, prin primarul Decebal Făgădău, să prezinte public tuturor constănțenilor care este valoarea exactă a fondurilor europene restituite sau pierdute de UAT Municipiul Constanța sub formă de corecție financiară, în exercițiul financiar 2007-2013, și ce măsuri s-au luat împotriva celor care au provocat aceste nereguli”, a declarat Bogdan Huțucă.
Totodată, Huțucă a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene să facă publică situația fondurilor europene atrase de UAT municipiul Constanța pentru exercițiul financiar 2014-2020.